În prima jumătate a lunii iunie, când este programat unul dintre cele mai importante evenimente organizate anual de gigantul american, Google ar putea să-și prezinte și primul dispozitiv pliabil.
Primul smartphone pliabil dezvoltat de Google ar urma să fie prezentat oficial pe 10 mai, în cadrul conferinței Google I/O, susțin sursele citate de CNBC.
Dispozitivul ar urma să aibă un ecran de 5,8 inch atunci când este închis precum o carte și un ecran de 7,6 inch atunci când se deschide, transformându-se într-o mică tabletă.
CITEȘTE ȘI Angajații Google cred că chatbot-ul companiei este „mai rău decât inutil”La baza acestui dispozitiv, care, din câte se pare, va fi vândut drept Pixel Fold, va sta chipset-ul Tensor G2, dezvoltat intern de gigantul american.
Aceleași surse susțin că Pixel Fold se va diferenția printr-o baterie de mari dimensiuni, care va oferi o autonomie de 24 ore sau chiar de 72 de ore atunci când este activat un mod special de economisire a energiei.
Se pare că Google urmează să se laude că Pixel Fold are cea mai rezistentă balama dintre toate smartphone-urile pliabile. Cum piața este dominată copios de Samsung, sloganul Google pare să fie o trimitere la fragilitatea primului Galaxy Fold și chiar și a modelelor care i-au urmat.
După prezentarea din 10 mai, Pixel Fold ar urma să intre pe piață în luna iunie și să coste peste 1.700 de dolari, un preț care pune smartphone-ul Google pe aceeași linie cu Galaxy Z Fold 4, care se vinde cu 1.800 de dolari.