Serviciul de streaming pentru jocuri al celor de la Google ajunge oficial pe platformele guvernate de Apple, chiar dacă nu în forma în care s-a dorit la început.
La mai bine de un an de când a fost lansat, Stadia, serviciul de jocuri prin streaming al Google, este disponibil pe iOS și iPadOS în variantă beta, putând fi accesat pe smartphone-urile și tabletele Apple.
Atât utilizatorii plătitori, cât și cei care folosesc versiunea gratuită, pot juca titlurile disponibile în cadrul serviciului, într-un mod similar vizionării filmelor și serialelor pe Netflix - aceștia se pot juca fără a instala jocul, care este livrat direct de pe serverele companiei americane.
CITEȘTE ȘI Twitter va închide Periscope, platforma sa de videoclipuri în directDeși există o aplicație Stadia în App Store, aceasta este folosită doar pentru gestionarea contului, nu și pentru jucarea efectivă. Asta din cauza condițiilor Apple, care vrea ca fiecare joc în parte să fie trimis pentru review și publicat în App Store.
Din această cauză, Google a trebuit să găsească o alternativă, aceasta fiind rularea jocului direct în browser-ul Safari. Utilizatorii trebuie, astfel, să intre pe stadia.com din browser.
Din relatările de până acum ale utilizatorilor de iPhone și iPad, Stadia merge nesperat de bine pe aceste device-uri, iar rularea jocurilor în browser se face fluent, neavând efecte negative asupra experienței de gaming.
Chiar și disponibil ca aplicație web, pe Stadia de iOS și iPadOS funcționează inclusiv controller-ul oficial, pe care utilizatorii îl pot folosi pentru a se juca, plus alte controllere precum cele de Xbox și PlayStation.
De la începutul acestei luni, Stadia este disponibil oficial și în România, atât în varianta gratuită cât și în cea Pro, care costă 45 de lei pe lună.