Google își închide studiourile de producție a jocurilor

Google își închide studiourile de producție a jocurilor
scris 2 feb 2021

Google schimbă din mers strategia pentru serviciul de streaming Stadia și renunță să mai producă intern jocuri originale pentru acesta.

Gigantul american, Google, a anunțat că a decis să închidă divizia internă prin care dezvolta jocuri pentru serviciul de streaming Stadia. Ambele studiouri, din Los Angeles și Montreal, vor fi închise ca urmare a acestei decizii.

Urmărește-ne și pe Google News

Angajații celor două studiouri vor fi repartizați în cadrul companiei, însă, cel puțin un nume important va părăsi compania din această cauză - Jade Raymond, un veteran în dezvoltarea jocurilor, care a mai trecut pe EA și Ubisoft.

FOTO Apple lansează o extensie pentru folosirea și sincronizarea parolelor între device-urile proprii și Chrome CITEȘTE ȘI FOTO Apple lansează o extensie pentru folosirea și sincronizarea parolelor între device-urile proprii și Chrome

Cât despre motivul închiderii, Google spune că “dezvoltarea jocurilor de calitate este un proces de durată, care necesită investiții foarte mari” - ca și cum Google nu ar avea banii necesari pentru a produce jocuri.

Tot în explicația oficială se mai spune că nu se vor mai dezvolta intern jocuri originale, dincolo de cele care sunt deja gata, compania urmând să se concentreze pe dezvoltarea tehnologiei necesare unui serviciu de streaming precum Stadia.

De acum înainte, Google se va baza doar pe contracte cu alți producători de jocuri pentru a crește numărul titlurilor disponibile în cadrul Stadia, renunțând să mai concureze pe această zonă cu companiile care dezvoltă jocuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
stadia
jocuri