Google a fost dată în judecată pentru că ar urmări ilegal mișcările a milioane de utilizatori de telefoane

Google a fost dată în judecată pentru că ar urmări ilegal mișcările a milioane de utilizatori de telefoane
scris 21 aug 2018

Google este acuzată într-un proces din Statele Unite că urmărește în mode ilegal mișcările a milioane de utilizatori de telefoane iPhone dar și cele cu sistemul Android, chiar dacă aceștia folosesc o setare pentru a preveni acest lucru, transmite Reuters.

Potrivit unei plângeri înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute, Google susține în mod eronat că oamenii nu vor fi urmăriți dacă opresc funcția ”Location History” și le încalcă viața privată prin monitorizarea și stocarea mișcărilor acestora, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Google a afirmat că un utilizator poate opri oricând istoricul locației. Cu funcția Location History oprită, locurile unde mergeți nu mai sunt stocate. Acest lucru nu este adevărat”, potrivit plângerii înregistrate la tribunalul federal din San Francisco.

Un iPad a explodat într-un magazin Apple CITEȘTE ȘI Un iPad a explodat într-un magazin Apple

Reclamantul, Napoleon Patacsil din San Diego, vrea să obțină statul de proces colectiv în numele utiizatorilor de telefoane cu sistem Android și de iPhone-uri care au oprit funcția de urmărire.

Patacsil solicită despăgubiri nespecificate pentru încălcarea de către Google a legislației din California referitoare la confidențialitatea datelor și a intruziunii în viața privată a oamenilor.

Urmărirea deplasării oamenilor de către Google a fost descrisă pe 13 august într-un articol al Associated Press, potrivit căruia faptul a fost confirmat de cercetători ai Princeton University.

Reprezentanții Google nu au răspuns luni solicitărilor de comentarii.

Patacsil susține că Google l-a urmărit ilegal prin intermediul telefonului său cu sistemul Android și ulterior prin intermediul iPhone-ului său pe care a descărcat unele aplicații ale Google.

Potrivit acestuia, obiectivul principal al Google este de a monitoriza utilizatorii de telefoane și să permită unor terțe părți să facă acest lucru.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
telefoane mobile