Galaxy S10 va fi unul din primele smartphone-uri compatibile cu Wi-Fi 6

Galaxy S10 va fi unul din primele smartphone-uri compatibile cu Wi-Fi 6
scris 5 feb 2019

Alături de 5G, o altă premieră în ceea ce privește conexiunile la internet pentru viitorul flagship Samsung, va fi suportul pentru cel mai nou standard wireless.

S10 va fi unul din primele, dacă nu chiar primul smartphone care va oferi suport pentru Wi-Fi 6, cel mai nou standard wireless, aprobat recent de Wi-Fi Alliance, consorțiul de companii care supraveghează dezvoltarea acestei tehnologii.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform informațiilor depuse de producătorul coreean la instituțiile oficiale de reglementare, referitor la noul său flagship, trei modele de Galaxy S10 vor fi compatibile cu Wi-Fi 6.

Noul standard wireless, care inaugurează un sistem simplificat de numire (trecând de la nume precum N sau AC, la cifre) nu se va face remarcat prin viteză, ci printr-o performanță mai bună în zonele aglomerate, unde operează multe rețele și device-uri conectate la wireless.

Galaxy S10 a intrat în producție CITEȘTE ȘI Galaxy S10 a intrat în producție

Ca și în cazul tehnologiei 5G, suportul Wi-Fi 6 vine mai devreme decât ar fi necesar, însă asta nu înseamnă nu este o adopție binevenită.

La ora actuală, router-ele Wi-Fi 6 sunt ca și inexistente, ceea ce înseamnă că utilizatorii nu vor avea foarte curând suportul necesar pentru a profita de noul standard wireless suportat de Galaxy S10.

Router-ele wireless vor începe să fie din ce în ce mai prezente pe piață, chiar dacă la un preț mai mare la început, pe parcursul următorilor 2-3 ani.

Galaxy S10 este așteptat să fie prezentat de Samsung în cadrul unui eveniment anunțat pentru data de 20 februarie.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
galaxy s10
wi-fi 6