Dezvoltatorul bulgar de software Sirma Group Holding, unul dintre cele mai mari grupuri de profil din Bulgaria, a finalizat tranzacția, anunțată în vară de Profit.ro, prin care cumpără 51% din acțiunile companiei românești de dezvoltare de software Roweb Development, furnizor de servicii software end-to-end în principal pentru sectoarele financiar, asigurări, imobiliar, recrutare și ospitalitate.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
„RoWeb și Sirma își unesc forțele pentru a oferi servicii complete de dezvoltare de software. Ambele companii au acumulat o expertiză considerabilă în industria serviciilor financiare și au identificat sinergii semnificative în noi verticale - imobiliare, recrutare și management al talentelor și ospitalitate”, este mesajul CEO-ului Sirma Group, Tsvetan Alexiev.
Anul trecut, Roweb a avut afaceri de 31,1 milioane lei și un profit net de 5,4 milioane lei, cu 104 angajați, conform datelor analizate de Profit.ro.
Până în prezent a implementat proiecte pentru clienți în peste 30 de țări.
În urmă cu doi ani, Roweb anunța deschiderea unui nou birou în Londra, extinderea echipei și continuarea procesului de creștere a business-ului.
CITEȘTE ȘI Aeroporturile din România investesc în tehnologii de ultimă generație „Ne-am revenit rapid din șocul pandemiei și ne-am adaptat imediat la noul context și mod de lucru hibrid sau remote, fiind o companie care lucra full on-site. În ciuda impedimentelor sociale și economice, am reușit să nu pierdem niciun client și să ne menținem echipele intacte. Mai mult, am crescut numărul de colegi și am finalizat construcția clădirii de birouri pentru HQ, în Pitești. Pentru anul curent, avem în plan să ne extindem în special în piețele de interes și să menținem aceeași tendință de creștere”, a declarat atunci Viorel Costea, CEO & Co-founder Roweb.
Roweb s-a lansat sub conceptul actual în urmă cu 20 ani, a mizat pe clienți din piața internațională și a înregistrat un proces de creștere organică, de aproximativ 20% pe an. Principalii clienți din portofoliul Roweb sunt din Europa (UK, Danemarca, Belgia, Olanda, Elvetia, Germania, etc.), USA, Orientul Mijlociu și România, jumătate din cifra de afaceri venind din colaborările cu firme din UK. Compania are birouri în trei orașe din țară, respectiv București, Pitești și Craiova, însă mulți angajați lucrează remote din alte orașe.
Înființată în 1992, Sirma Group Holding JSC este unul dintre cele mai mari grupuri de software din Bulgaria, pionier în tehnologiile de inteligență artificială. Este specializat în dezvoltarea de software personalizat, consultanță IT și de afaceri și servicii software profesionale în domeniul bancar și asigurări, informații despre piață, asistență medicală, ambalare și măsurare.
Are peste 600 de specialiști în software și 900 de proiecte finalizate în 185 de țări.
Anul trecut a avut venituri de 40,9 milioane euro și o pierdere de circa un milion euro, în scădere puternică de la minusul de 5,6 milioane euuro din anul precedent.