FOTO Facebook testează un nou design

FOTO Facebook testează un nou design
scris 10 ian 2020

Rețeaua socială va avea în curând un nou design și pe desktop.

În aprilie anul trecut, Facebook anunța că lucrează la un design nou pentru versiunea de desktop. Acum, a început să afișeze acest nou design unui număr limitat de utilizatori.

Urmărește-ne și pe Google News

Chiar dacă cei mai mulți utilizatori intră de pe telefon, Facebook nu poate să ignore la nesfârșit versiunea de desktop, care este folosită în special în timpul programului la birou sau de acasă.

Anunțată în aprilie 2019, această nouă versiune aduce un design mai aerisit, care preia multe elemente din formatul aplicației mobile, inclusiv desenul butoanelor de deasupra newsfeed-ului.

Twitter va testa noi funcții care vor permite utilizatorilor să controleze comentariile CITEȘTE ȘI Twitter va testa noi funcții care vor permite utilizatorilor să controleze comentariile

În mare, formatul rămâne același, cu newsfeed-ul pe centru, încadrat de cele două coloane laterale. Elementele coloanei din dreapta reproduc meniul More al aplicației mobile, atât din punctul de vedere al componenței, cât și vizual.

A fost simplificat box-ul de postare a update-urilor, iar funcția de căutare s-a mutat exclusiv deasupra coloanei din dreapta, fiind mult mai îngustă decât în designul actual.

Facebook speră ca cei care au acces la noul design să-i ofere feedback în legătură cu schimbările și funcționalitate acestuia și include opțiunea revenirii la vechiul design pentru cei care nu sunt mulțumiți de cel nou.

Noul design ar trebui să fie lansat undeva spre finalul iernii.

Rețeaua socială cu 2,5 miliarde de utilizatori trece printr-o criză de încredere după numărul mare al scandaluri din ultimii doi ani, scandaluri care au avut, însă, rolul de a ajuta o parte a utilizatorilor să conștientizeze importanța intimității online.

FOTO Facebook testează un nou design
viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
design
desktop