FOTO Facebook testează un buton de dezaprobare pentru comentarii

FOTO Facebook testează un buton de dezaprobare pentru comentarii
scris 9 feb 2018

Compania americană Facebook a confirmat că testează în prezent o funcție prin care utilizatorii își pot exprima dezacordul cu privire la anumite comentarii.

Deși reprezintă cea mai apropiată funcție de un „dislike”, opțiune cerută de mulți ani de un număr mare de utilizatori, butonul prin care utilizatorii își pot exprima dezaprobarea este valabil doar pentru comentarii, nu și pentru postările normale.

Urmărește-ne și pe Google News

Plasat pe aceeași linie cu „Like” și „Comment”, butonul „Downvote” nu are rolul opus al butonului „Like” și nu face o diferență de apreciere între cele două funcții – așa cum este cazul pe Reddit unde se stabilește astfel popularitatea unui subiect sau a unui comentariu.

În schimb, „Downvote” este un instrument prin care utilizatorii își pot exprima dezacordul cu o anumită afirmație și, eventual, să raporteze la Facebook comentariul respectiv și să specifice motivul pentru care acel comentariu ar trebui eliminat.

Google a plătit aproape 3 milioane de dolari anul trecut celor care au descoperit probleme de securitate ale produselor companiei CITEȘTE ȘI Google a plătit aproape 3 milioane de dolari anul trecut celor care au descoperit probleme de securitate ale produselor companiei

Deși are deja o facilitate similară, ce poate fi accesată dintr-un meniu contextual implementat în așa fel încât să nu atragă prea mult atenția, Facebook vrea ca prin noua abordare să genereze o implicare mai activă a utilizatorilor care să contribuie la eliminarea comentariilor nepotrivite.

Această abordarea ar putea ridica întrebări legate de cenzura pe care rețeaua socială, eventual la cererea unui regim opresiv, o poate impune în anumite cazuri și în anumite regiuni ale lumii.

În prezent, butonul „Downvote” este testat pe un număr limitat de comentarii publice la postări ale unor pagini. Acesta poate fi observat doar de 5% dintre utilizatorii de Android din Statele Unite.

FOTO Facebook testează un buton de dezaprobare pentru comentarii
viewscnt
Afla mai multe despre
facebook