FOTO Apple lansează un nou iPad Pro: Fără buton Home, dar cu Face ID și USB-C. Noile modele vor fi disponibile și în România

scris 30 oct 2018

Apple a prezentat astăzi două noi versiuni de iPad Pro și totodată primele tablete Apple fără buton Home sub ecran, dar cu conexiune USB-C.

Confirmând toate informațiile neoficiale vehiculate înaintea lansării, noul iPad Pro, care va avea o versiune de 11 inch și una de 12,9 inch, aduce trei premiere pentru tabletele Apple.

Urmărește-ne și pe Google News

În primul rând, iPad Pro folosește sistemul de securizare Face ID, lansat inițial de Apple anul trecut cu iPhone X. Face ID a permis renunțarea la butonul fizic de sub ecran, cel care găzduia senzorul de amprente.

Rămas fără singurul buton fizic, iPad Pro va fi folosit exclusiv pe baza gesturilor. Apple a introdus în ultimele versiuni de iOS pentru iPad o serie de gesturi ușor de înțeles și de folosit.

OnePlus lansează smartphone-ul 6T, unul din primele modele cu senzor de amprente integrat în ecran CITEȘTE ȘI OnePlus lansează smartphone-ul 6T, unul din primele modele cu senzor de amprente integrat în ecran

Eliminarea butonului Home a permis la rândul său îngustarea ramelor negre din jurul ecranului. Această îngustare este valabilă pentru toate cele patru laturi ale ecranului, nu doar pentru rama inferioară.

Marea surpriză, deși vehiculată neoficial anterior lansării, este adoptarea standardului USB-C pentru alimentare. Apple a renunțat la standardul propriu, numit Lightning, care încă este folosit pe iPhone-uri. Cu ajutorul portului USB-C, noile tablete pot alimenta alte dispozitive mobile.

FOTO Apple lansează un nou iPad Pro: Fără buton Home, dar cu Face ID și USB-C. Noile modele vor fi disponibile și în România

Noile versiuni de iPad Pro se bazează pe chipset-ul A12X Bionic, care are în componență un procesor cu 8 nuclee și o placă grafică cu 7 nuclee.

Conform celor de la Apple, chipset-ul A12X Bionic aduce față de vechea versiune de iPad Pro un spor de performanță de 35% în cazul operării cu un singur nucleu și de 90% pentru operațiunile realizate cu mai multe nuclee.

Șeful companiei, Tim Cook, a declarat cu ocazia prezentării noilor tablete că Apple a vândut până acum peste 400 de milioane de iPad-uri.

Noile tablete vor fi disponibile în patru versiuni, în funcție de capacitatea de stocare: 64GB, 256GB, 512GB și 1 TB. De observat că Apple a omis opțiunea de 128 GB.

Prețurile pentru modelul de 11 inch încep de la 800 de dolari pentru varianta cu WiFi și 950 de dolari pentru cea cu conexiune de date. În cazul modelului cu ecran de 12,9 inch prețurile pornesc de la 1.000 de dolari respectiv 1.150 de dolari.

Noile modele iPad Pro vor fi disponibile în România din 7 noiembrie

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
ipad
tablete