Fostul vicepremier britanic Nick Clegg, angajat de Facebook

Fostul vicepremier britanic Nick Clegg, angajat de Facebook
scris 21 oct 2018

Facebook, implicat în scandaluri în serie în centrul cărora se află protecția datelor personale, fake news și tentatitive de manipulare electorală, l-a recrutat pe un fost vicepremier britanic Nick Clegg la conducerea direcției sale însărcinate cu afaceri mondiale și comunicarea, scrie Reuters.

Fostul lider al Partidului Liberal Democrat (LibDem), asociat cu Partidul Conservator în coaliția la putere în perioada 2010-2015, se instalează din ianuarie în California. El este primul lider politic european care să ocupe o asemenea funcție în cadrul ”statului major” al unei întreprinderi din Silicon Valley, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Clegg, în vârstă de 51 de ani, îi cuccede lui Elliot Schrage și va fi subordonatul direct al lui Sheryl Sandberg, directoarea generală a Facebook.

RCS&RDS angajează 300 de persoane CITEȘTE ȘI RCS&RDS angajează 300 de persoane

”Întreprinderea noastră este angajată într-o etapă crucială. Provocările cu care ne confruntăm sunt grave și clare, iar astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de noi perspective care să ne ajute să traversăm această perioadă de schimbare”, a scris ea vineri, într-un mesaj în care salută venirea lui Clegg.

Schrage și-a anunțat plecarea în iunie, după zece ani de colaborare. El va rămâne consilier, precizează Facebook.

El a luat această hotărâre în perioada de turbulențe cu care s-a confruntat societatea înființată de Mark Zuckerberg în urma scandalului Cambridge Analytica, o societate de marketing politic care și-a însuțit date personale furate Facebook cu scopul de a consilia campania prezidențială a lui Donald Trump.

Recrutarea lui Nick Clegg, care a fost de asemenea negociator însărcinat cu probleme comeciale al Comisiei Europene (CE), sugerează că grupul californian vrea să-și îmbunătățească contactul cu Bruxellesul în plină dezbatere pe tema protecției și încadrării datelor personale, scrie Financial Times (FT), care a dezvăluit informația.

Zuckerberg și Sandberg s-au implicat strâns în discuțiile cu Clegg, care au început în această vară, aprecizat Facebook.

Nick Clegg, care și-a pierdut mandatul de deputat în 2017, a militat în favoarea rămânerii Regatului Unit în UE în campania în vederea referendumului din iunie 2016.

În continuare ostil Brexitului, el reclamă în prezent o a doua consultare. Ieșirea din dezbaterea publică britanică în acest stadiu crucial este ”sfâșietoare”, a declarat el după oficializarea angajării sale la facebook. Însă a adăugat că hotărârile cele mai importante cu privire la divorțul cu UE vor fi luate de Parlament, din care nu mai face parte.

În ultimii ani, fostul lider al LibDem și-a pus în mod public întrebări despre emergența rețelelor de socializare.

”Eu nu sunt uluit cu adevărat de Facebook”, declara el într-un articol publicat în 2016 de London Evening Standard, catalogând ”un pic enervantă” cultura ”mesianică californiană, mondializată și sentimentală a Facebook”.

El se întreba, de asemenea, despre practicile fiscale ale întrprinderilor de acest fel.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
nick clegg