Pachetul majoritar al companiei de soluții de securitate cibernetică Fort este achiziționat de fondul Agista, dedicat investițiilor pe piața AeRO, parte a Impetum Group.
Mutare de pachete majoră pe piața AeRO, cu aparența de a fi înghețată de mai mult timp. Bittnet Systems (BNET) a înstrăinat către fondul local de investiții Agista pachetul majoritar al companiei de securitate cibernetică Fort (4RT), listată în această primăvară. Societatea de Investiții Alternative cu Capital Privat Agista, parte a Impetum Group, a ajuns la o deținere de 50,42% din titlurile firmei.
Este un transfer care vine în acord cu o decizie a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 16 decembrie de la Bittnet. Punctul de pe ordinea de zi a vizat ratificarea vânzării în cadrul uneia sau mai multe tranzacții de tip deal a pachetului majoritar deținut de societate la firma de 6,60 milioane acțiuni, echivalent cu 58,86% din capitalul social, astfel încât este probabil ca deținerea să se întregească printr-o nouă tranzacție.

Acțiunile Fort au sărit la bursă încă de la jumătatea lunii noiembrie, la publicarea convocatorului pentru AGA de la Bittnet. La ultimul preț de închidere de 4,3400 lei/acțiune, valoarea companiei de securitate cibernetică se situează la 48,65 milioane lei (9,77 milioane euro), aproape de capitalizarea de la momentul listării.
La doar 3 luni de la listare, Fort a plătit acționarilor un dividend brut de 0,9900 lei/acțiune, cu randament de 2%. În secvență scurtă, pentru primul semestru, compania a raportat afaceri în scădere și profit net drastic redus, însă a semnalizat creșterea contractelor din domeniul securității cibernetice și încadrarea pentru ținta de buget până la finalul anului.Nu este singura tranzacție dintre cele 2 entități.