Firefox este cel mai sigur browser

Firefox este cel mai sigur browser
scris 28 oct 2019

Conform agenției germane de securitate cibernetică, Firefox este browser-ul care stă cel mai bine din punctul de vedere al securității.

BSI (Bundesamt für Sicherheit in der Informationstechnik), agenția germană care se ocupă în mod special de tot ce înseamnă securitate și amenințări cibernetice, a testat cele mai folosite browsere web ale momentului, pentru a vedea care este cel mai sigur.

Urmărește-ne și pe Google News

Agenția a mai făcut un astfel de test în urmă cu doi ani. Ca și atunci, scopul testului este acela de a recomanda instituțiilor de stat și companiilor private germane cea mai sigură soluție pentru navigarea web a propriilor angajați.

Au fost testate Mozilla Firefox 68, Google Chrome 76, Microsoft Edge 44 și Internet Explorer 11. Nu au fost testate browsere precum Safari, Vivaldi sau Opera, fiind mai puțin răspândite.

Președintele Trump ar fi cerut excluderea Amazon de la contractul de 10 miliarde de dolari cu Pentagonul, acordat Microsoft CITEȘTE ȘI Președintele Trump ar fi cerut excluderea Amazon de la contractul de 10 miliarde de dolari cu Pentagonul, acordat Microsoft

BSI a luat în calcul o lungă listă de criterii pe care le-a verificat în cazul browser-elor testate, de la suportul TLS și managerul de gestionare a parolelor, până la sistemul de livrare a update-urilor și limitarea telemetriei recepționate de producător.

Dintre cele patru browsere, Firefox nu doar că s-a dovedit cel mai sigur, însă a și îndeplinit absolut toate criteriile verificate de BSI.

Niciunul din celelalte trei browsere, de exemplu, nu include opțiunea configurării unei parole-master, care să prevină accesul neautorizat la anumite funcții ale browser-ului, precum parolele salvate.

De asemenea, Firefox este singurul browser care oferă utilizatorilor posibilitatea blocării telemetriei - trimiterea către producător a unor informații privind modul în care este folosit și în care funcționează browser-ul.

viewscnt
Afla mai multe despre
firefox
chrome
edge
internet explorer
browser