Facebook vrea să salveze funcția Stories cu ajutorul Instagram

Facebook vrea să salveze funcția Stories cu ajutorul Instagram
scris 7 sep 2017

Utilizatorii Instagram vor putea posta conținutul în format Stories și pe Facebook.

Stories, funcția copiată de la Snapchat, care grupează conținut efemer ce dispare după 24 de ore, și-a făcut apariția în cele mai importante aplicații deținute de Facebook. Însă, dacă pe Instagram aceasta s-a dovedit un adevărat succes, nu același lucru se poate spune și despre aplicația Facebook.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania nu a dat până acum publicității date cu privire la utilizarea funcției Stories în Facebook, ceea ce în sine constituie un semnal negativ. De asemenea, cei mai mulți utilizatori au remarcat până acum că foarte puțini prieteni postează ceva pe Facebook în formatul Stories.

Drept urmare, concluzia până la acest moment ar fi că Facebook Stories este un eșec. Însă, există o soluție simplă la care se poate apela pentru a aduce la viață bara cu poze de profil rotunjite care ocupă zona de sus a aplicației.

Facebook este dispusă să plătească milioane de dolari pentru ca industria muzicală să permită utilizatorilor să posteze melodii CITEȘTE ȘI Facebook este dispusă să plătească milioane de dolari pentru ca industria muzicală să permită utilizatorilor să posteze melodii

Astfel, conținutul Stories generat de cei peste 200 de milioane de utilizatori zilnici pe care-i are pe Instagram ar putea ajunge pe Facebook. În acest sens, funcția Stories din Instagram ar urma să primească o nouă funcție, sub forma unei bife, prin care imaginile sau filmările postate aici să fie publicate automat și pe Facebook.

În fapt, nu este ceva cu totul nou pentru Instagram, aplicație care include funcția de publicare a pozelor pe Facebook încă de înainte de a fi cumpărată de companie condusă de Mark Zuckerberg. Doar că, acum, aceasta ar urma să fie disponibilă și pentru Stories, nu doar pentru conținutul postat în mod obișnuit.

Opțiunea publicării automate pe Facebook a conținutului Stories din Instagram a fost observată de mai mulți utilizatori care au scris despre ea pe rețelele de socializare. Facebook a confirmat că testează în prezent această facilitate dar nu a spus și când ar putea fi lansată oficial.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
instagram
stories