Alături de pagini și oameni, utilizatorii de Facebook ar putea avea pe viitor posibilitatea de a urmări subiecte compuse din surse predefinite.
Facebook testează în prezent o facilitate care ar putea schimba drastic modul în care se acumulează informația în newsfeed-ul utilizatorilor săi. Dacă până acum aceștia au putut să urmărească oameni și pagini, în curând ar putea urmări subiecte.
Subiectele, în forma în care este testată în prezent această facilitate, sunt numite “Topics to Follow” – o denumire care descrie foarte clar faptul că este vorba de subiecte pe care utilizatorii le pot urmări.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Subiectele pot fi orice de la politică, tehnologie, la film și muzică. Ba chiar ar putea fi și mai specifice de atât – filme de groază sau muzică rock ar fi două exemple în acest sens. Cert este că aceste subiecte sunt create pe baza unor surse relevante din domeniul respectiv, într-un mod similar aplicațiilor de știri actuale (gen Flipboard).
Interesant este că subiectele urmărite nu se vor amesteca în newsfeed. În schimb, apăsând butonul Follow, utilizatorul va crea un feed separat, dedicat strict acelui subiect. Utilizatorul va putea vedea lista de site-uri ale căror materiale compun un anumit subiect, dar nu va putea, cel puțin în forma actuală, modifica lista de surse.
Deocamdată, această facilitate este doar un test. În funcție de atracția pe care o descoperă sau nu din partea utilizatorilor, Facebook va decide dacă va implementa la nivel global acest format sau va renunța la el.
Cert este că abordarea se potrivește cu viziunea lui Mark Zuckerberg, etalată în celebrul post de 6.000 de cuvinte. Printre altele, acesta spunea că unul din scopurile Facebook trebuie să fie crearea unei imagini mai complete despre lume și subiectele de interes ale utilizatorilor săi.