Două sisteme de inteligență artificială (AI) aparținând Google DeepMind, laboratorul de cercetări al grupului californian, au reușit să rezolve probleme date la Olimpiada Internațională de Matematică în 2024, transmite AFP.
Sistemele AlphaProof și AlphaGeometry 2 au rezolvat patru din șase probleme prezentate în acest an la concursul internațional destinat elevilor de liceu, atingând nivelul corespunzător medaliei de argint, ceea ce reprezintă o premieră, conform Google.

AlphaProof a rezolvat două probleme de algebră și una de aritmetică, în timp ce AlphaGeometry 2 a rezolvat o problemă de geometrie, arată Agerpres.
Cea de-a 65-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică (OIM) s-a desfășurat în Marea Britanie între 11 și 22 iulie.

Această competiție, care există din anul 1959, reunește liceeni selecționați din aproximativ o sută de țări.
Prima versiune a sistemului AlphaGeometry reușise deja să rezolve 25 de probleme olimpice de geometrie dintr-un total de 30 de exerciții propuse, raporta în ianuarie revista științifică Nature.

"Aceste rezultate deschid noi perspective în domeniul raționamentului matematic și sugerează un viitor în care matematicienii și inteligența artificială vor colabora pentru a rezolva probleme complexe", conform unui comunicat de presă al Google.