Directorul general al Google, Sundar Pichai, va încasa în această săptămână beneficii în acțiuni în valoare de 380 de milioane de dolari, relatează Bloomberg.
Miercuri se împlinește termenul pentru exercitarea drepturilor asupra a 352.939 de acțiuni restricționate, pe care Pichai le-a primit în 2014, înainte de o promovare. La sfârșitul săptămânii trecute, acțiunile respective valorau 380 de milioane de dolari. Acestea beneficii vor fi printre cele mai mari acordate în ultimii ani unui director de companie listată la bursă, potrivit datelor obținute de Bloomberg.
Pichai, în vârstă de 45 de ani, conduce Google din 2015 și a primit acțiunile înainte de promovarea sa în funcția de vicepreședinte senior pentru produse, acum un an, când a preluat multe dintre responsabilitățile co-fondatorului Larry Page, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Comisia Europeană deschide o investigație aprofundată în legătură cu achiziția startup-ului Shazam de către Apple. Autoritățile se tem că tranzacția ar dezavantaja concurențaValoarea beneficiului a crescut odată cu creșterea cu 90% a valorii acțiunilor grupului Alphabet, compania mamă a Google. În schimb, indicele S&P 500 a avansat cu 39% în aceeași perioadă.
Compania nu a publicat încă ce compensații financiare a primit Pichai pentru 2017.
În 2016, directorii generali ai companiilor din S&P 500 au obținut în medie 16,2 milioane de dolari din exercitarea drepturilor pentru acțiuni și opțiuni de acțiuni.
Și alți directori de companii din sectorul tehnologiei au primit beneficii mari de-a lungul anilor. Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a încasat 2,28 de miliarde de dolari când și-a exercitat dreptul pentru 60 de milioane de opțiuni, în cadrul unei oferte publice inișiale din august 2012. Câteva luni mai târziu, directorul general adjunct Sheryl Sandberg și-a exercitat și ea dreptul asupra unor acțiune de 822 de milioane de dolari.
În 2016, Elon Musk, șeful Tesla, a obținut 1,34 de miliarde de dolari din exercitarea unor 6,71 milioane de opțiuni care urmau să expire, pentru a acoperi în parte o obligație fiscală de 593 de milioane de dolari.