DECIZIE Parlamentul a adoptat legea 5G, care exclude companii precum Huawei. A fost însă prelungit termenul de folosire a tehnologiilor neconforme cu noile norme

DECIZIE Parlamentul a adoptat legea 5G, care exclude companii precum Huawei. A fost însă prelungit termenul de folosire a tehnologiilor neconforme cu noile norme

sursa foto © Khwaneigq/ Dreamstime.com

scris 7 iun 2021

Parlamentul, prin votul final al Senatului, a adoptat proiectul de lege care prevede că furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a prim-ministrului, pe baza avizului conform al CSAT. Senatorii au prelungit însă de la 5 ani la 7 ani termenul până la care mai pot fi folosite tehnologiile, echipamentele și programele software neautorizate conform noii legi, cu excepția anumitor componente.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Proiectul fusese adoptat de Camera Deputaților luna trecută, fără amendamente, în forma propusă de Guvern, fiind votat de toate partidele, cu excepția AUR, ai cărui deputați s-au abținut.

Urmărește-ne și pe Google News

Și de data aceasta, doar senatorii AUR au votat împotriva proiectului, susținând că proiectul nu ar fi fost notificat Comisiei Europene și nu ar respecta regulamentul comunitar în domeniu.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Numărul de voturi necesar adoptării proiectului a fost însă întrunit chiar de la cele exprimate în sistem online.

De ce este important: În august 2019, în contextul întâlnirii de la Casa Albă dintre fostul președinte american Donald Trump și președintele Klaus Iohannis, România și SUA au semnat un memorandum care prevedea că ambele state vor căuta să evite riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G

Ulterior, Guvernul a aprobat, în 15 aprilie, proiectul legii 5G, care respectă înțelegerea cu SUA, și l-a trimis pentru vot în procedură de urgență în Parlament, în pofida unei campanii intense de lobby.

Proiectul conferă ultimul cuvânt Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în ce privește autorizarea proiectelor și exclude practic compania chineză Huawei de la operațiunile de realizare a echipamentelor.

De asemenea interesant: Grupul chinez Huawei a și reclamat la Comisia Europeană faptul că România și Polonia încalcă legislația UE privind sistemul 5G, prin faptul că  vor „să excludă furnizorii pe baza unor criterii părtinitoare și ambigue care vizează anumiți furnizori 5G din cauza originii geografice a acestora”.

Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor CITEȘTE ȘI Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor

Potrivit proiectului, pentru a putea participa la construirea rețelelor de telecomunicații 5G în România, o companie trebuie să îndeplinească mai multe condiții:

a) nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent;

b) are o structură transparentă a acționariatului;

c) nu are un istoric de conduită corporativă neetică;

d) se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente.

Compania chineză Huawei a fost, însă, supusă unor sancțiuni din partea SUA pentru conduită corporativă neetică și se află sub jurisdicția Chinei, care nu impune practici corporative transparente.

Afacerile Orange Money s-au triplat, dar pierderile s-au dublat CITEȘTE ȘI Afacerile Orange Money s-au triplat, dar pierderile s-au dublat

Conform proiectului adoptat, utilizarea de tehnologii, echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicatii de interes național, precum și în rețelele 5G, cu excepția echipamentelor terminale folositede utilizatorii finali este condiționată de obținerea de catre producători a unei autorizări, în condițiile prezentei legi.

Autorizarea este acordată, prin decizie a prim-ministrului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în termen de 4 luni de la data solicitării

Proiectul prevede în acest sens că avizul conform al CSAT ”se emite inclusiv prin raportare la obligațiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizațiilor internaționale din care România face parte, al Uniunii Europene și parteneriatelor strategice bilaterale”.

Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte CITEȘTE ȘI Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte

Aceasta este o trimitere la parteneriatul strategic cu SUA, care au adoptat o poziție extrem de critică la adresa Chinei în general și a companiei Huawei în particular.

CSAT este o instituție condusă de președintele României, din care fac parte mai mulți miniștri și șefi de servicii secrete. Deciziile în CSAT se iau cu unanimitate. Președintele Iohannis a spus în repetate rânduri că își dorește ca România să realizeze rețeaua 5G cu parteneri din statele membre NATO.

Italia a autorizat divizia locală a Vodafone să folosească echipamente Huawei în cadrul rețelei 5G CITEȘTE ȘI Italia a autorizat divizia locală a Vodafone să folosească echipamente Huawei în cadrul rețelei 5G

Proiectul mai prevede ca tehnologiile, echipamentele și programele software utilizate în rețelele de comunicații electronice la data intrării în vigoare a legii și care contribuie la furnizarea de servicii de comunicații electronice de tip 5G, ale căror producători nu obțin autorizare potrivit prevederilor noii legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de cel mult 5 ani. După 5 ani, acestea trebuie înlocuite.

Mai mulți jucători din piața telecom au reclamat, prin urmare, faptul că prevederile proiectului de lege vor duce la creșterea exponențială a costurilor, dat fiind că trebuie să înlocuiască rapid echipamentele actuale furnizate de producătorul chinez.

Senatorii au modificat acum acest termen și au stabilit că: ”Tehnologiile, echipamentele și programele software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele de comunicații electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicații electronice de tip 5G, ai căror producători nu obțin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu excepția celor din nucleul rețelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani, perioade ce se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

În mod corespunzător, senatorii au prelungit, de la 5 ani la 7 ani, termenul în care tehnologiile, echipamentele și programele software utilizate în serviciile de comunicații 5G, pot fi utilizate în cazul retragerii autorizării, tot prin decizie a prim-ministrului, ca urmare a identificării de riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării.

Și în acest caz excepția nu se aplică celor tehnologiilor, echipamentelor și programelor software din nucleul rețelei, care pot fi utilizate doar pentru o perioadă de 5 ani.

WellCode, companie fondată un fost stagiar român la Facebook și Google, estimează că va atinge pragul de 1 milion de euro cifră de afaceri CITEȘTE ȘI WellCode, companie fondată un fost stagiar român la Facebook și Google, estimează că va atinge pragul de 1 milion de euro cifră de afaceri

Aceste amendamente au fost inițiate în comun de senatorii grupurilor parlamentare PNL, USR, PSD, UDMR, sublinniind că ”elementele ce țin de rețeaua de acces radio, cum ar fi stațiile de bază, și transportul traficului aferent acesteia, să mai fie utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu motivația că acest tip de echipamente au un impact însemnat inclusiv din punct de vedere financiar asupra rețelelor existente, iar activitățile ce se referă la înlocuirea acestora sunt mult mai consumatoare de resurse, inclusiv a resurselor de timp”.

Autorii amendamentului mai arată că riscul de securitate cibernetică este unul limitat.

”Pe de altă parte, elementele ce sunt incluse în nucleul rețelei sau core network reprezintă un risc de securitate semnificativ mai mare, la nivel național și pentru rețea în ansamblul său. Prin nucleul rețelei se identifică partea centrală a unei rețele mobile de comunicații electronice care asigură servicii utilizatorilor potrivit profilului acestora și care este responsabilă de realizarea unor funcții critice precum autentificarea, localizarea, rutarea”. mai arată senatorii.

FOTO Vodafone, Orange, Deutsche Telekom, Telia și Telefonica - acord și pentru România de etichetare ecologică a telefoanelor mobile CITEȘTE ȘI FOTO Vodafone, Orange, Deutsche Telekom, Telia și Telefonica - acord și pentru România de etichetare ecologică a telefoanelor mobile

Ministrul Eonomiei, Claudiu Năsui, ceruse, în urmă cu o lună, Parlamentului amânarea dezbaterilor asupra proiectului privind securitatea rețelelor 5G, demers care l-a făcut pe premierul Florin Cîțu să se declare surprins.

Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat că nu au existat puncte divergente în cadrul coaliției de guvernare despre Legea 5G și, dacă ministrul Economiei, Claudiu Năsui, avea de exprimat un punct de vedere pe această temă, ar fi trebuit să îl exprime în cadrul Guvernului.

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, la rândul său, că ”este o susținere solidară și aliniată a inițiativei la nivelul Guvernului, nu este nicio notă disonantă”, referindu-se la proiectul legii 5G. Vicepremierul a precizat că amânarea care a intervenit în adoptarea legii a fost clarificată, fiind vorba despre o chestiune tehnică.
viewscnt
Afla mai multe despre
parlament
proiect
lege
5g
huawei
termen
folosire
autorizare
csat
prim-ministru