xAI negociază o nouă finanțare în valoare de mai multe miliarde de dolari.
De la 24 de miliarde dolarri în luna mai, compania de inteligență artificială a lui Elon Musk ar ajunge să fie evaluată la 40 de miliarde dolari, conform WSJ.

În vară, CEO-ul Tesla, Elon Musk, a declarat că va discuta cu boardul Tesla despre o investiție de 5 miliarde de dolari în startupul de inteligență artificială xAI, deoarece producătorul de vehicule electrice încearcă să își mărească eforturile de a accelera dezvoltarea robotaxiului și proiectul de conducere autonomă.
Ambițiosul proiect de conducere autonomă s-a confruntat cu numeroase obstacole tehnice și legale în ultimii ani, iar producătorul auto își consolidează acum infrastructura AI pentru a pregăti modele pentru tehnologia autonomă a Tesla.

"Se pare că publicul este în favoare. Vom discuta cu consiliul Tesla", a spus Musk într-o postare pe X, după ce un sondaj pe platforma de socializare a arătat că aproape 68% dintre respondenți au spus că compania ar trebui să investească în xAI, dezvoltatorul chatbotului Grok.
Musk a lansat xAI anul trecut, în încercarea de a concura cu producătorul ChatGPT OpenAI, susținătorul său Microsoft și Google , parte a grupului Alphabet.
Startup-ul a strâns 6 miliarde de dolari, într-o finanțare din seria B efectută în mai, aducând o evaluare post-bani de 24 de miliarde de dolari.
Investitorii săi includ Andreessen Horowitz și Sequoia Capital.