Comisia pentru Protecția Datelor avertizează Facebook cu privire la interoperabilitatea celor trei servicii de chat ale companiei

Comisia pentru Protecția Datelor avertizează Facebook cu privire la interoperabilitatea celor trei servicii de chat ale companiei
scris 3 feb 2019

Principala autoritate care reglementează activitatea Facebook în Uniunea Europeană, Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda, anunță că va urmări cu mare atenție modul în care Facebook va realiza integrarea celor trei aplicații de chat pe care le deține.

DPC (Data Protection Commission) a publicat un comunicat în care spune că a cerut deja filialei din Irlanda a Facebook informații despre propusa integrare a funcțiilor de comunicare din Facebook Messenger, WhatsApp și Instagram.

Urmărește-ne și pe Google News

DPC susține că, deși operațiunea se află într-un stadiu incipient, istoricul Facebook în ceea ce privește politica de gestionare a datelor personale ale utilizatorilor o forțează să urmărească cu mare atenția mișcările companiei americane.

Comisia Irlandeză avertizează Facebook că va urmări pas cu pas întregul proces de stabilire a interoperabilității celor trei platforme pe măsură ce acesta va evolua. Integrarea propusă poate funcționa în Europa doar cu îndeplinirea regulilor GDPR, se arată în comunicat.

Apple a eliminat problema de confidențialitate a FaceTime și va redeschide aplicația de videochat săptămâna viitoare CITEȘTE ȘI Apple a eliminat problema de confidențialitate a FaceTime și va redeschide aplicația de videochat săptămâna viitoare

Facebook a anunțat recent că are de gând să realizeze o interconectare a celor trei servicii de chat ale sale. Practic, Messenger, WhatsApp și Instagram vor funcționa ca  platformă comună permițând, de exemplu, trimiterea unui mesaj de pe WhatsApp pe Facebook Messenger.

Vorbind despre acest subiect, șeful Facebook, Mark Zuckerberg, a spus că interoperabilitatea celor trei produse va fi un proces foarte complex, care se va finaliza cel mai probabil abia anul viitor.

În mai 2017, Facebook a fost amendată în Europa cu 110 milioane de euro pentru informații înșelătoare oferite utilizatorilor în scopul trimiterii către Facebook a datelor personale ale celor care foloseau WhatsApp.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
messenger
whatsapp
instagram