Centre de date ale Amazon din Emirate, lovite de drone iraniene

Două dintre centrele de date ale Amazon din Emiratele Arabe Unite au fost 'lovite direct' de drone, fiindu-i perturbate serviciile în anumite regiuni din Orientul Mijlociu.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Centre de date ale Amazon din Emirate, lovite de drone iraniene

O instalație din Bahrain a fost, de asemenea, avariată de un 'atac cu drone în imediata apropiere', a precizat compania.

De la ofensiva israeliano-americană împotriva Iranului, consecințele războiului din Orientul Mijlociu au afectat mai multe orașe din Golf, inclusiv Dubai și Abu Dhabi, care au fost lovite de atacuri aeriene sau de bucăți de proiectile, scrie Agerpres.

HBO Max și Paramount vor fuziona într-o singură platformă de streaming CITEȘTE ȘI HBO Max și Paramount vor fuziona într-o singură platformă de streaming

'Din cauza conflictului în derulare din Orientul Mijlociu, infrastructura noastră din cele două regiuni afectate a suferit daune materiale ca urmare a atacurilor cu drone', a transmis Amazon.

'Aceste atacuri au provocat daune structurale și pene de curent la centrele noastre, iar în unele cazuri, activarea sistemelor de stingere a incendiilor a dus la daune suplimentare cauzate de apă', a explicat compania.

Amazon nu a specificat dacă vreun angajat a fost rănit în timpul atacurilor cu drone.

Compania a indicat însă că lucrează îndeaproape cu autoritățile locale, declarând că 'prioritatea absolută este siguranța personalului pe parcursul operațiunilor de recuperare'.

Amazon Web Services (AWS) este principalul furnizor mondial de servicii cloud (stocare de date accesibile de la distanță). Această rețea globală de servere, baze de date și software conectate a devenit coloana vertebrală a informaticii globale, pe care se bazează o mare parte a economiei și a serviciilor de zi cu zi.

ULTIMA ORĂ Producție mutată în România. Grup italian furnizor major de componente auto, inclusiv pentru Dacia, se gândește să mute în țară producția oprită în alte unități CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Producție mutată în România. Grup italian furnizor major de componente auto, inclusiv pentru Dacia, se gândește să mute în țară producția oprită în alte unități

AWS a deținut 30% din cota de piață cloud în al doilea trimestru al anului 2025, urmată de Microsoft Azure (20%) și Google Cloud (13%), conform Synergy Research Group.

Compania le-a recomandat clienților săi să 'facă copii de rezervă ale tuturor datelor critice' și să-și transfere operațiunile către servere AWS situate în alte părți ale lumii.

AWS raportase deja luni că unul dintre centrele sale de date din Emiratele Arabe Unite a fost lovit de 'obiecte', fără alte detalii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite