Producătorul de smartphone-uri Apple și producătorul de imprimante Epson sunt dați în judecată în Franța pentru că au accelerat procesul de îmbătrânire a produselor lor pentru a stimula cererea, relatează Reuters.
O asociație a consumatorilor din Franța, numită ”HOP, care susține campania ”Opriți Uzura Planificată”, a înregistrat plângeri în justiție împotriva celor două companii, scrie News.ro.
HOP a anunțat că miercuri a înregistrat o plângere împotriva Apple.
Totodată, un procuror a început luna trecută o investigație împotriva Epson, a declarat joi o sursă apropiată situației. Investigația a fost declanșată în urma unei reclamații făcute în septembrie de HOP la un tribunal din Nanterre, o suburbie a Parisului.
CITEȘTE ȘI Vodafone obține o victorie mică în fața Consiliului Concurenței. Scapă de o parte din amendă, dar rămâne cu grosul sumei în spate. O poveste de 6 ani, cu acuzații de abuz de pozițieLaetitia Vasseur, co-fondatoare a asociației HOP, a declarat că obiectivul ambelor plângeri este de a fi aplicată legea care protejează consumatorii în Franța, care a fost modificată în 2015 pentru a include noțiunea de uzură planificată.
Apple are deja procese în Statele Unite, în care este compania este acuzată că a fraudat utilizatorii de iPhone-uri prin încetinirea funcționării dispozitivelor fără să îi informeze, pentru a compensa performanțele slabe ale bateriilor.
Telefoanele fără această ajustare se vor închide brusc ca măsură de precauție, pentru a preveni arderea componentelor, potrivit Apple.
Conform legislației franceze, companiile riscă amenzi de până la 5% din vânzările anuale pentru scurtarea deliberată a duratei de funcționare a produselor pentru stimularea cererii de înlocuire a acestora.
Un purtător de cuvânt al Epson France a spus că grupul respinge acuzațiile făcute de asociația HOP și colaborează cu autoritățile, calitatea produselor fiind de o mare importantă pentru companie.
Reprezentanții Apple France nu au putut fi contactați imediat pentru comentarii.