Apple organizează un eveniment pe 10 noiembrie

Apple organizează un eveniment pe 10 noiembrie
scris 3 nov 2020

Apple anunță un ultim eveniment pentru acest an, care vine ca o surpriză după prezentarea iPhone 12.

Deși s-a crezut că lansarea iPhone 12 este ultimul eveniment Apple din acest an, compania americană surprinde prin anunțarea unui alt eveniment, probabil chiar ultimul din 2020, pentru săptămâna viitoare.

Urmărește-ne și pe Google News

Apple a trimis invitații de presă pentru un eveniment pe care-l va transmite pe 10 noiembrie și pentru care folosește sloganul “One More Thing”, conștientă de surpriza pe care acesta îl reprezintă.

Topul producătorilor de smartphone-uri în funcție de încrederea în brand CITEȘTE ȘI Topul producătorilor de smartphone-uri în funcție de încrederea în brand

“One More Thing” este un slogan pe care Apple l-a folosit de mai multe ori, în special în vremea în care compania era condusă de Steve Jobs. Acest slogan a însoțit, de-a lungul timpului, unele dintre cele mai importante evenimente ale companiei.

Apple nu spune ce va lansa pe 10 noiembrie, preferând păstrarea misterului. La bursa zvonurilor, însă, în pole-position este un nou sistem Mac, care folosește un procesor Apple bazat pe Arm în loc de un procesor pe Intel.

Gigantul american a anunțat în luna iunie că va înlocui procesoarele Intel cu propriile procesoare și că primul device din noua generație va fi lansat până la finalul anului. Cum acesta este, probabil, ultimul eveniment Apple din 2020, șansele ca vedeta să fie primul Mac cu procesor Apple sunt foarte mari.

Apple a folosit procesoarele Intel începând cu 2005, iar acum, la fel ca atunci, motivează schimbarea spunând că poate oferi o performanță mai bună cu un consum mai mic de energie.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
eveniment
mac
arm