Apple negociază cu Baidu, Alibaba, Baichuan și alte companii chineze, în vederea introducerii pe iPhone a unuia sau a mai multor modele lingvistice aprobate de autorități.
Pentru că tehnologiile americane din sfera inteligenței artificiale, nu sunt permise, Apple trebuie să colaboreze cu companiile locale, dacă vrea să adauge funcții de AI și în iPhone-urile vândute în China.
Astfel, conform surselor citate de The Wall Street Journal, Baidu, Alibaba și Baichuan se numără printre companiile cu care poartă Apple negocieri în prezent.
CITEȘTE ȘI Apple se concentrează pe dezvoltarea unei căști de VR mai ieftinePentru Apple ar fi important ca iPhone să ofere funcții de AI din toamnă în China, în condițiile în care cota de piață a companiei a avut de suferit în aici.
Conform celei mai recente estimări publicate de Counterpoint Research, Apple a ajuns abia pe locul trei în China, după doi producători locali.
În China, niciun model lingvistic nu poate fi lansat fără a fi, mai întâi, verificat și aprobat de autorități. Până acum, 117 astfel de produse au primit undă verde pentru a funcționa, niciunul din afara țării.
Astfel, dacă vrea să folosească AI-ul pentru a remedia situația din China, Apple este obligată să apeleze la una din tehnologiile autohtone, aprobate de guvern.