Aplicația oficială ChatGPT, lansată săptămâna trecută de OpenAI, a avut parte de un început în forță, cu peste jumătate de milion de download-uri în primele șase zile.
În ciuda faptului că este disponibilă doar pe iPhone și că a fost lansată doar în Statele Unite, aplicația ChatGPT a numărat mai mult de 500.000 de descărcări în primele șase zile de la lansare, conform data.ai.
Asta face ca ChatGPT să devină una dintre cele mai performante lansări de aplicații din ultimul an.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Succesul ChatGPT vine în contextul în care magazinele de aplicații sunt deja inundate de numeroase clone mai mult sau mai puțin funcționale și mai mult sau mai puțin înșelătoare.
Aplicația oficială a performat în această perioadă mai bine decât majoritatea aplicațiilor similare, inclusiv mai bine decât Bing și Edge de la Microsoft.
La o săptămână de la lansarea în Statele Unite, OpenAI a anunțat prima extindere a aplicației de iPhone. Aceasta este acum disponibilă și în Albania, Croația, Franța, Germania, Irlanda, Jamaica, Noua Zeelandă, Nicaragua, Nigeria, Coreea de Sud și Regatul Unit.
Producătorul promite funcționarea aplicației și în alte țări cât de curând, astfel că lansarea în România pare a fi o chestiune de ordinul săptămânilor. Între timp, este așteptată lansarea aplicației și pe Android.