ANCOM a adoptat planul de acțiuni pentru 2017, principala prioritate fiind aplicarea Legii infrastructurii

ANCOM a adoptat planul de acțiuni pentru 2017, principala prioritate fiind aplicarea Legii infrastructurii
scris 19 dec 2016

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a adoptat planul său de acțiuni pentru anul 2017, lansat în dezbatere publică acum o lună și jumătate, iar principala prioritate rămâne aplicarea noii legi a infrastructurii, care are scopul de a reduce costurile cu dezvoltarea rețelelor de bandă largă în România, potrivit unui comunicat publicat luni.

Noua lege privind regimul infrastructurii a intrat în vigoare în 28 iulie 2016 și stabilește noi reguli pe baza cărora furnizorii de rețele de comunicații electronice vor avea acces pe proprietatea publică sau privată pentru a construi sau întreține rețelele de comunicații electronice, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

ANCOM a lansat, la începutul lunii trecute, spre consultare publică propunerile pentru planul de acțiuni pentru anul 2017, cele mai importante acțiuni vizând aplicarea efectivă a prevederilor noii legi a infrastructurii, revizuirea unor tarife și organizarea de noi licitații pentru acordarea unor multiplexuri de televiziune digitală terestră.

ANCOM va continua și pe parcursul anului viitor realizarea inventarului rețelelor publice și va realiza un punct unic de informare cu privire la amplasarea, traseul, tipul și utilizarea actuală a infrastructurilor.

În plus, aceasta va stabili tarifele maxime pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică și va evalua costurile infrastructurilor fizice în vederea stabilirii unor tarife orientative de acces.

Facebook va începe marcarea știrilor false cu etichete de avertizare CITEȘTE ȘI Facebook va începe marcarea știrilor false cu etichete de avertizare

Totodată, ”în colaborare cu Ministerul Comunicațiilor (MCSI) și Ministerul Dezvoltării Regionale (MDRAP), va elabora și publica normativele tehnice privind proiectarea și realizarea infrastructurilor fizice și ale rețelelor de comunicații electronice”, se arată în comunicat.

Pentru a crește competitivitatea accesului la rețelele de comunicații, ANCOM va revizui piețele serviciilor de transmisie în format analogic și tarifele serviciilor auxiliare.

Totodată, pentru stimularea cererii de servicii, autoritatea va evalua oportunitatea reducerii tarifelor de portare a numerelor.

Tot pentru anul 2017 este prevăzută și organizarea unei noi licitații privind acordarea unor multiplexuri naționale, regionale și locale de televiziune digitală terestră.

Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune și televiziune, servicii multimedia și alte date transmise de la stațiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio.

În plus, ANCOM va organiza o consultare publică privind alocarea de spectru radio suplimentar pentru comunicații de bandă largă pentru a susține dezvoltarea rețelelor în contextul creșterii consumului de internet mobil.

În ceea ce privește piața serviciilor poștale, autoritatea are în plan mai multe proiecte care vizează accesul la rețeaua poștală publică a Poștei Române și condițiile de acces pentru furnizorii alternativi, dar și activitatea Poștei Române în calitatea sa de furnizor de serviciu universal.

ANCOM va desfășura anul viitor se numără o campanie de măsurare a acoperirii cu semnal de telefonie mobilă a drumurilor naționale și județene, o campanie de verificare a respectării obligațiilor de către operatorii care furnizează servicii de comunicații electronice destinate publicului pentru care plata se face în avans, precum și o campanie de verificare a contractelor încheiate de furnizorii de servicii de comunicații electronice cu utilizatorii finali.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom