Un studiu recent arată că un telefon este păstrat în medie 29 de luni, față de 22 de luni în 2016.
Pentru unii consumatori, cum este Heather Mitchell, 69 de ani, din Arizona, motivele sunt clare: un telefon nou înseamnă un lux. Ea își folosește încă Samsung-ul vechi de șase ani, chiar dacă are probleme minore, scrie News.ro.
Fenomenul nu se limitează la gospodării. Noi date ale Rezervei Federale arată că atunci când companiile amână cu un an înlocuirea echipamentelor, productivitatea scade cu aproximativ o treime de punct procentual. Investițiile întârziate în tehnologie explică, potrivit Fed, peste jumătate din diferențele de productivitate dintre economiile dezvoltate.
Specialiștii avertizează că dispozitivele învechite încetinesc infrastructura digitală a țării. Hardware-ul vechi nu poate ține pasul cu vitezele actuale de internet, astfel încât rețelele sunt obligate să rămână compatibile cu dispozitive lente, ceea ce afectează performanțele întregului sistem.
Pentru firme, efectul este vizibil în costuri ascunse: timp pierdut, procese mai lente și imposibilitatea de a folosi software modern la capacitate optimă. Un studiu arată că 24% dintre angajați lucrează peste program din cauza tehnologiei depășite, iar 88% spun că inovația este blocată de echipamentele vechi.
Totuși, experții din industria reparațiilor consideră că durata de viață mai mare a dispozitivelor poate fi un avantaj, dacă piața second-hand ar fi reglementată și susținută de producători. Reparațiile, accesul la piese și extinderea suportului software ar putea transforma dispozitivele vechi într-o resursă economică, nu într-un obstacol.
Pe de altă parte, producătorii încearcă să stimuleze cererea. Apple a avut un succes considerabil cu lansarea iPhone 17, iar integrarea tehnologiilor de inteligență artificială ar putea crea un nou val de înlocuire a device-urilor.
Între timp, datele arată că diferența dintre comportamentul consumatorilor și cel al companiilor se adâncește: oamenii își schimbă telefoanele mai rar, dar firmele sunt cele care pierd cel mai mult din cauza productivității reduse generate de echipamente învechite.
Pentru mulți, însă, schimbarea nu este o prioritate.
”Păstrez telefonul până nu mai am de ales”, spune Mitchell. În aproape trei decenii, a avut doar cinci telefoane — un obicei care, la nivel individual, pare rezonabil, dar la nivel economic se traduce printr-o încetinire vizibilă a ritmului de inovare și eficiență.















