Amdaris, companie software din UK, deschide un nou centru în România și lansează angajări

Amdaris, companie software din UK, deschide un nou centru în România și lansează angajări

Vlad Nanu și Andy Rogers, co-fondatori Amdaris

scris 23 mai 2023

Amdaris, compania de origine britanică ce oferă servicii de dezvoltare software, va inaugura cel de-al doilea sediu național la București, devenind cea de-a șaptea locație globală a firmei tech.

În afara Marii Britanii, compania fondată în 2009 de Vlad Nanu și Andy Rogers, are birouri în Bulgaria, Ucraina, România, Moldova și Dubai. Amdaris România are în momentul de față 250 de angajați, dintre care 200 la Timișoara și 50 la București, și își propune să dubleze numărul personalului din capitală până la finalul anului.

Urmărește-ne și pe Google News
Meta, amendă record pentru că a transferat în SUA datele despre utilizatorii europeni CITEȘTE ȘI Meta, amendă record pentru că a transferat în SUA datele despre utilizatorii europeni

În 2022 grupul Amdaris a raportat o creștere de 94% a cifrei de afaceri, dublarea numărului de angajați la nivel global și o creștere de 90% în ceea ce privește media veniturilor totale per client, demonstrând că este una din companiile cu cea mai rapidă creștere din Europa.

La conducerea sucursalei din București se află Mara Pop, profesionist experimentat în dezvoltare strategică de business și management de operațiuni, cu experiență în industriile de telecomunicații, software development și healthcare. Preluarea conducerii centrului de către Mara Pop păstrează procentul 100% feminin în ceea ce privește echipa de management Amdaris România, alături de Anna Grier, directorul centrului din Timișoara. 

„Ne dorim ca noul birou din București să devină unul dintre cele mai importante centre de excelență tehnică și delivery pentru clienții noștri și una dintre cele mai puternice locații Amdaris. Din acest motiv, ne-am propus o serie de obiective, printre care securizarea poziției în piața locală prin recrutare continuă în perioada următoare, contribuția la strategia globală și creșterea generală a companiei, precum și menținerea unui nivel ridicat al satisfacției angajaților noștri. Această componentă de retenție și satisfacție a angajaților este deosebit de importantă pentru Amdaris, astfel că, prin programele de învățare continuă și de dezvoltare, precum și prin mediul de lucru oferit în cadrul birourilor organizației noastre, am atins un nivel de retenție de 86.7% printre cei 880 de angajați la nivel global”, a declarat Mara Pop, directorul centrului Amdaris București.

App Store găzduiește peste 1,7 milioane de aplicații CITEȘTE ȘI App Store găzduiește peste 1,7 milioane de aplicații

Centrul din București este o locație de importanță strategică pentru Amdaris. Din punct de vedere al poziționării regionale, dar și din alte considerente socio-economice, acest centru va deveni un hub și va servi drept unul dintre locurile principale de întâlnire atât cu clienții, dar și cu colegii din celelalte centre.

„România este singura țară în care compania are două centre independente în acest moment, această decizie fiind bazată pe potențialului imens al țării în zona de tehnologie. Alegerea orașului București este bazată pe mulți factori, precum faptul că există o concentrație mare de talent tech, ocupă locul șapte în Europa în categoria tehnologie și start-ups și este al șaisprezecelea hub IT din Europa ca mărime, cu peste 50.000 de programatori profesioniști. De asemenea, centrul din București joacă un rol important în rețeaua pe care am construit-o în Europa ce are ca scop lupta împotriva schimbărilor climatice”, a declarat Vlad Nanu, co-fondator și co-CEO al companiei Amdaris.

Amdaris, fondată în Marea Britanie, în 2009 de către Andy Rogers și Vlad Nanu, este o companie ce oferă servicii de IT, dezvoltare software, strategie și consultanță. Cu peste 880 de angajați la nivel global, compania are în prezent sedii în Bulgaria, Ucraina, România, Moldova și Dubai.

Compania este prezentă în România din anul 2012, odată cu deschiderea sediului regional din Timișoara.

viewscnt
Afla mai multe despre
amdaris
software