Amazon va lansa o serie proprie de televizoare

Amazon va lansa o serie proprie de televizoare
scris 3 sep 2021

În scurt timp, gigantul american va începe să vândă televizoare sub brand propriu, prin care va încerca să crească numărul de utilizatori ai serviciilor sale de streaming.

Începând cu luna octombrie, Amazon va începe să comercializeze televizoare sub propriul brand, susține Business Insider. Acestea vor fi vândute, la început, doar în Statele Unite.

Urmărește-ne și pe Google News
 Whatsapp, amendă-record de 225 de milioane de euro CITEȘTE ȘI Whatsapp, amendă-record de 225 de milioane de euro

Viitoarele televizoare Amazon, cu rezoluții ce vor fi cuprinse între 55 și 75 de inch, vor fi dezvoltate de mai mulți producători terți, printre care TCL.

În mod firesc, aceste televizoare vor fi dotate cu instrumentele și serviciile Amazon. Alături de Alexa, pentru comenzi vocale, vor fi, cu siguranță, preinstalate aplicațiile unor servicii Amazon precum Prime Video și Prime Music.

Amazon va intra, astfel, în concurență directă cu producătorii de televizoare, precum Samsung și LG, ale căror produse le și vinde în cadrul propriilor magazine.

Se pare că gigantul american lucrează și la un televizor pe care-l dezvoltă în întregime intern, fără ajutorul altor producători, însă, nu se știe când va fi gata de lansare pe piață acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
televizoare