Amazon, Apple și alți 17 giganți ai tehnologiei figurează pe lista Uniunii Europene a platformelor online sau motoarelor de căutare ”foarte mari”, ceea ce înseamnă că se vor confrunta cu controale mai stricte din partea autorităților de reglementare și amenzi potențial mai mari dacă se vor abate de la regulile din regiune, transmite CNBC.
Comisia Europeană, brațul executiv al UE, a prezentat la sfârșitul anului 2020 o nouă legislație privind modul în care autoritățile de reglementare ar trebui să supravegheze mai atent giganții din tehnologie, scrie News.ro.
Conform acestei Legi a serviciilor digitale (DSA), care a fost implementată în urmă cu patru luni, autoritățile de reglementare pot controla conținutul pentru a reduce comentariile dăunătoare și pentru a stabili reguli pentru utilizarea inteligenței artificiale.
Iată lista completă a companiilor, anunțată marți, care vor fi supuse acum unei monitorizări mai atente și reguli mai stricte în temeiul DSA, potrivit UE: AliExpress, a grupului Alibaba, Amazon Marketplace, Apple AppStore, Booking.com, Facebook, Google Play, Google Maps, Google Shopping, Instagram, LinkedIn, Pinterest, Snapchat, Tic-Tok, Wikipedia, YouTube, Zalando, Bing, Google Search.
Aceste platforme vor avea acum la dispoziție patru luni pentru a respecta regulile sub umbrela DSA.
Legea include furnizarea de informații utilizatorilor de internet cu privire la motivul pentru care li se recomandă anumite site-uri web sau alte detalii și posibilitatea de a renunța.
Toate reclamele de pe aceste platforme vor trebui să includă, de asemenea, o etichetă cu cine a plătit pentru ele, iar contractele cu termeni și condiții vor trebui să aibă un rezumat în ”limbaj simplu” și în diferitele limbi ale țărilor în care operează.
Nepunerea în aplicare a acestor măsuri ar putea duce la amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală a companiei și, în cele din urmă, ar putea duce la o interdicție temporară de a opera în regiune.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit Health.forum.- Accesul la servicii medicale rămâne limitat, pacienții nu înțeleg diagnosticul, fondurile sunt la nivelul țărilor din Africa, 1 din 4 pacienți este tratat prin suprataxă. Cum poate fi recâștigată încredereaAutoritățile europene de reglementare l-au avertizat anterior pe Elon Musk, CEO al Twitter, că firma sa trebuie să facă foarte multe pentru a respecta noul regulament.
Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă, a declarat pentru Politico Europe că aceste companii ”nu vor putea acționa ca și cum ar fi prea mari ca să le pese”.
El a adăugat într-un comunicat de marți: ”Începe numărătoarea inversă pentru ca 19 platforme online și motoare de căutare foarte mari să respecte pe deplin obligațiile speciale pe care le impune Legea privind serviciile digitale”.
Ziua de marți a marcat prima recunoaștere oficială a companiilor care vor fi sub aceste controale mai dure în temeiul DSA. Cu toate acestea, mai multe firme ar putea fi adăugate în viitor pe listă.