Aeroportul Amsterdam Schiphol testează un robot care îndrumă călătorii rătăciți

Aeroportul Amsterdam Schiphol testează un robot care îndrumă călătorii rătăciți

Sursa: Engadget

scris 27 nov 2015

Aeroportul Amsterdam Schiphol va testa începând cu finalul acestei luni un robot care ghidează călătorii rătăciți, astfel încât aceștia să nu rateze zborurile, transmite Engadget.

Robotul, pe nume Spencer, are instalat un sistem telemetric și o hartă extrem de detaliată a aeroportului. Totodată, acesta cunoaște o serie de reguli de socializare, fiind învățat să nu lovească persoanele care trec pe lângă el, să aștepte dacă unul sau mai mulți membri ai unui grup au rămas în urmă și să meargă alături de călătorii pe care îi ghidează.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceste abilități de relaționare pot fi folosite și în alte domenii, fiind necesare pentru toți roboții care interacționează cu oameni, consideră Achim Lilienthal, unul dintre cercetătorii care s-a ocupat de construirea robotului.

O mare parte din investiția pentru construirea robotului a fost realizată de compania aeriană KLM, care spune că foarte mulți clienți ratează zborurile din cauza aglomerației și a construcției aeroporturilor, care poate fi derutată pentru unii călători.

Testele inițiale vor dura o săptămână și vor avea loc începând cu 30 noiembrie. Feedback-ul și datele strânse în urma acestei etape vor fi folosite pentru îmbunătățirea robotului, care ar urma să fie lansat oficial în luna martie.

Roboții inteligenți devin tot mai răspândiți, fiind utilizați deja în diferite domenii ca industria auto, industria alimentară, construcții sau servicii, unde lucrează alături de oameni și îndeplinesc sarcini diverse, de la  participarea la procesul de producție, până la asistența bătrânilor, pază sau divertisment.

Aceștia pot funcționa autonom, pot percepe mediul înconjurător și, cu ajutorul metodelor statistice, învață din experiențele anterioare.

viewscnt
Afla mai multe despre
amsterdam
schipol
robot
pasageri
calatori
aeroport
calatori
klm