Activision Blizzard, producătorul jocului Call of Duty, a fost de acord să plătească 35 de milioane de dolari pentru închiderea acuzațiilor Comisiei pentru bursă și valori mobiliare (SEC) din SUA că nu a reușit să gestioneze în mod corespunzător dezvăluirile de plângeri ale angajaților și că a încălcat regulile de protecție a avertizorilor, transmite Reuters.
SEC a spus că Activision Blizzard știa că problemele de păstrare a angajaților sunt ”un risc deosebit de important în afacerea sa”, dar nu a luat măsuri adecvate pentru a gestiona plângerile de comportament necorespunzător la locul de muncă în unitățile sale de afaceri, între anii 2018 și 2021.
”Activision Blizzard nu a reușit să pună în aplicare controalele necesare pentru a colecta și a revizui plângerile angajaților cu privire la comportamentul necorespunzător la locul de muncă, ceea ce a lăsat-o fără mijloace pentru a determina dacă există probleme mai mari, care trebuiau dezvăluite investitorilor”, a declarat Jason Burt, care conduce biroul SEC din Denver.
Dezvoltatorul de jocuri video, care este și companie de publishing, care a creat popularul joc ”Call of Duty”, a cerut, de asemenea, angajaților, între 2016 și 2021 să informeze compania dacă SEC îi contactează pentru informații, aceasta fiind o încălcare a regulilor de protecție a avertizorilor, a spus agenția.
Reprezentanții Activision Blizzard, care nu a admis sau negat acuzațiile SEC, au declarat într-un comunicat că sunt ”mulțumiți că au rezolvat pe cale amiabilă această problemă” și că și-au ”îmbunătățit” raportarea la locul de muncă și limbajul contractual, scrie News.ro.
Compania a făcut modificări în perioada mai 2020 și mai 2022 care au îmbunătățit modul în care au fost colectate plângerile și comunicarea cu managerii superiori, a mai spus SEC.