Softbank și Nvidia au abandonat ideea celei mai mari tranzacții din industria microprocesoarelor, astfel că dezvoltatorul britanic Arm nu va mai fi vândut de grupul japonez Softbank. Tranzacția anunțată în 2020 se cifra la 40 miliarde dolari, iar Nvidia ar fi avut multe de câștigat. Autoritățile din domeniul concurenței din SUA și Europa au avut însă obiecții serioase.
Tranzacția fusese anunțată în septembrie 2020 și s-a discutat enorm despre ea, fiind vorba de 40 miliarde dolari pe care Nvidia le oferea pentru o companie tech foarte cunoscută și respectată: Arm.
Valoarea nominală a tranzacției a crescut, ajungând în prezent la 66 miliarde dolari, fiindcă acțiunile Nvidia au crescut în ultimul an puternic, datorită creșterii cererii de semiconductori, scrie Hotnews.ro.
ARM este una dintre cele mai de succes companii europene de tehnologie si este, datorita modelului de afaceri, puternic prezenta pe piata dispozitivelor mobile. Compania este extrem de bine plasata pentru a creste pe segmentul internet of things.
Nvidia ar fi avut extrem de multă putere dacă ar fi reușit să cumpere Arm și o serie de companii importante s-au opus preluării, inclusiv Qualcomm și Microsoft. Tranzacția a eșuat mai ales din cauza temerilor legate de efectele pe care le-ar avea asupra concurenșei din piață.
Puternica autoritate americană Federal Trade Commission spunea în decembrie că va bloca tranzacția, explicând că Nvidia ar avea control asupra unor tehnologii de computing și asupra unor designuri de care și companiile rivale au nevoie pentru a-și dezvolta procesoarele.
Softbank are acum ca obiectiv listarea Arm la bursă, iar în Marea Britanie se speră că va fi aleasă cea de la Londra.