Globalworth, cel mai mare proprietar de spații de birouri din România, a obținut în prima jumătate a anului venituri nete pe piața locală de circa 43,1 milioane de euro, în creștere cu 23% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul finalizării unor noi proiecte și atragerii de noi chiriași în clădirile deținute în București.
Compania a finalizat în trimestrul al doilea o nouă clădire de birouri în proiectul Globalworth Campus din București, de lângă stația de metrou Pipera. Aceasta este a șaptea proprietate livrată de Globalworth în România de la începutul anului 2015, crescând astfel suprafața închiriabilă dezvoltată pe piața locală la circa 200.000 metri pătrați.
Anterior, în luna aprilie, Globalworth a mai livrat o clădire în Globalworth Campus (de 28.200 metri pătrați și 180 spații de parcare). Aceasta a marcat finalizarea primei faze a proiectului Globalworth Campus, care include două clădiri totalizând 57.200 metri pătrați și 456 locuri de parcare.
”Închirierea Globalworth Campus merge bine, iar în 2018 am încheiat contracte noi cu Dell (6.700 metri pătrați), Honeywell (5.700 metri pătrați), Mindspace (4.500 mp), Delphi (2.200 mp) și pentru altele. Rata de ocupare a primei clădiri – Tower 1 este de 84,9% (96,2% dacă includem opțiunile pe care chiriașii le au la dispoziție să se extindă), comparativ cu 46,8% (73,6% inclusiv opțiunile de extindere) în decembrie 201. Tower 2 este 70,8% închiriat, comparativ cu 28,0% în decembrie 2017”, se arată într-un raport al companiei.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Tranzacție: Clădirea Nokia România din Timișoara, vândută unei firme care recondiționează echipamente IT și care se extinde acum pe piața imobiliarăAlte schimbări notabile ale ratelor de ocupare au fost obținute de proiectele City Offices de lângă stația de metrou Apărătorii Patriei și Gara Herăstrău, din Fleasca, care au ajuns să fie în proporție de 68,5% și 84%.
În cazul Tower Center International, din Piața Victoriei, rata de ocupare a scăzut temporar, după ce Ministrul Fondurilor Europene s-a mutat din clădire. Parte a spațiilor rămase vacante au fost ocupate rapid de EY și Mindspace.
În ceea ce privește investițiile, în prima jumătate a anului, Globalworth a făcut 6 noi achiziții, în Polonia (piață pe care este activ de anul trecut) și în România pentru un total de 247,3 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI Metro, primul retailer intrat în România, vinde divizia de hipermarketuri Real”În România, unde Grupul este interesat să dezvolte noi faze ale proiectelor existente, Globalworth a finalizat achiziția a două terenuri în noul pol financiar al Bucureștiului (Floreasca-Barbu Văcărescu, n.r.) pentru 15,5 milioane de euro”, se menționează în raport.
Terenurile permit dezvoltarea a circa 40.000 metri pătrați de birouri.
În iunie, Globalworth a mai cumpărat pentru 2 milioane de euro un teren lângă proiectul pe care îl dezvoltă în vestul Bucureștiului pentru Renault. Pe acest teren se pot construi 60.000 metri pătrați de spații de birouri, creându-se astfel un campus de 100.000 metri pătrați în această locație.
Globalworth a intrat anul trecut pe piața din Polonia, unde a ajuns să dețină un portofoliu de 932,4 milioane de euro. În total, portofoliul din România și Polonia a ajuns la jumătate a anului la 2,2 miliarde euro, respective 923.600 metri pătrați.
Compania, listată pe segmentul AIM a Bursei de la Londra, a fost înfiinațată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas.