La Fărcașa se află deja în lucru construcția unei noi hale de producție, iar în etapa următoare va fi construită și o a doua hală, după ce prima va deveni complet funcțională.
Soluțiile tehnice necesare sunt asigurate de administrația locală, astfel încât această investiție să poată merge mai departe în condiții bune. Una dintre soluțiile identificate este reabilitarea unui drum comunal care să permită transportul mărfurilor între halele de producție.
În perioada următoare vor fi întâlniri și la București pentru realizarea schimburilor de teren necesare acestui proiect. Dacă toate etapele merg conform planului, investiția va începe efectiv în această vară, iar prima etapă ar putea fi finalizată în primăvara anului viitor.
Înainte de implementarea roboților AMR, transportul componentelor la liniile de asamblare și preluarea produselor finite erau gestionate de angajații fabricii care utilizau stivuitoare manuale sau electrice.
Confruntându-se cu astfel de probleme, compania și-a îndreptat atenția către automatizare. În prima etapă au fost implementați doi roboți mobili autonomi MiR200.
Aceste echipamente autonome pot transporta încărcături cu o greutate de 200 kg și se pot deplasa cu o viteză maximă de 4 km/h.
În 2022, inginerii fabricii au adăugat în flotă alți doi roboți MiR500 care pot transporta încărcături de până la 500 kg și se pot deplasa cu o viteză de 7,2 km/h.
Fabrica Eaton din Arad este prima unitate din România care a implementat roboții mobili autonomi MiR. Roboții MiR de la fabrica Eaton din Arad lucrează șase zile pe săptămână, în două schimburi, era arătat atunci.
În trecut, angajații Eaton trebuiau să parcurgă o distanță de 35-40 de kilometri pe zi efectuând activitățile descrise mai sus, riscând accidentări și pierzând timp pe care acum îl pot dedica unor sarcinile mai valoroase și mai bine remunerate, arată compania.
Eaton este o companie listată la New York care fabrică produse hidraulice, transmisii pentru camioane și ale produse industriale.
Eaton, grup industrial american cu operațiuni în zona de electrică, hidraulică și aerospațială, a avut anul trecut venituri de peste 27 miliarde dolari, cu aproape 100.000 angajați, relevă datele analizate de Profit.ro.

















