UniCredit SpA, cel mai mare grup bancar din Italia, este aproape de a ajunge la un acord cu autoritățile SUA privind acuzațiile de încălcare a sancțiunilor în urma afacerilor cu firme din Iran, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Acordul ar putea costa UniCredit aproximativ 900 de milioane de dolari, însă acuzațiile împotriva sa vor fi retrase, susțin sursele.

Un acord de asemenea mărime ar fi unul dintre cele mai mari din SUA pentru încălcarea sancțiunilor, depășit doar de acordurile încheiate cu Societe Generale SA, Commerzbank AG, HSBC Holdings Plc și BNP Paribas SA, scrie Agerpres.