Piața creditelor ipotecare a înregistrat anul trecut cele mai bune rezultate din istoria sa modernă.
Astfel, în 2025 au fost acordate credite ipotecare în valoare de 10,9 miliarde de euro la nivelul întregii țări potrivit datelor Băncii Naționale a României, în creștere cu 18,4% comparativ cu rezultatul înregistrat în 2024, stabilindu-se astfel un nou record pentru sectorul de profil.
Finanțările noi destinate exclusiv cumpărării de locuințe s-au ridicat la o valoare de 5,1 miliarde de euro în 2025, sau 46,7% din volumul total de credite ipotecare acordate anul trecut în România, restul fiind reprezentat de refinanțări, restructurări de credite, reconversii și transferuri.
Volumul de credite noi reprezintă de asemenea un nou record, fiind în creștere cu 13% față de volumul de 4,5 miliarde de euro credite ipotecare noi acordat în 2024 la nivel național.
”Piața ipotecară este tot mai accesibilă pentru cei care doresc să cumpere o locuință cu ajutorul unui credit: 2026 a debutat cu dobânzi în scădere iar pe segmentul celor fixe avem deja o medie de dobânzi care a coborât sub 5%. Consumatorii ar trebui să fie atenți nu doar la potențialele scăderi ale dobânzii-cheie ci și la ofertele existente pe piață – sau să apeleze la serviciile unui broker de credite, care sunt gratuite în România – oferte care sunt din ce în ce mai avantajoase într-un context de competiție între instituțiile finanțatoare.
În plus, IRCC va înregistra o nouă ușoară scădere în trimestrul al doilea, până la circa 5.57%. În acest context, 2026 are toate premisele pentru a aduce rezultate cel puțin la fel de bune ca anul anterior”, a comentat Cătălin Marin, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.
Rezultatele record înregistrate pe piața ipotecară din România au fost obținute într-un context în care în 2025 s-au vândut cu 5,3% mai puține unități rezidențiale la nivel național comparativ cu 2024, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Raportat la numărul total de tranzacții cu unități rezidențiale încheiate în 2025 în România, ipotecile intabulate anul trecut dețin o pondere de 57%, în creștere de la 51% în 2024. Trebuie avut însă în vedere că totalul ipotecilor intabulate include și toate formele de refinanțări și credite de consum cu ipotecă.
Bucureștenii, ilfovenii, timișorenii și clujenii au luat cele mai multe credite cu ipotecă în 2025
Peste 92.100 de ipoteci au fost intabulate în 2025 în România, în creștere cu 6,4% comparativ cu volumul înregistrat în 2024, în București, Ilfov, Timiș și Cluj fiind acordate cele mai multe credite cu ipotecă la nivel național.
Astfel, peste 27.000 de credite cu ipotecă au fost acordate în București în 2025, cu aproape 2% mai puține comparativ cu rezultatul înregistrat în anul anterior, în timp ce în Ilfov au fost acordate 7.570 de credite cu ipotecă în 2025, județul înregistrând cea mai mare creștere anuală la nivel național, de 27,6%.
Cumulat, București și Ilfov deține o pondere de aproape 38% din totalul ipotecilor intabulate în 2025 în România.
Pe următoarele poziții în clasamentul celor mai mari piețe ipotecare regionale din țară se clasează Timiș, unde au fost intabulate aproape 7.300 de ipoteci, în creștere cu 7,4% comparativ cu rezultatul din 2024, Cluj, unde au fost intabulate puțin peste 6.000 de ipoteci, în creștere anuală de 15%, și Constanța, cu puțin peste 5.000 de ipoteci intabulate, un rezultat cu 5,20% mai slab comparativ cu cel din 2024.
















