Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a reușit să unească politicienii germani în opoziție față de creșterea participației băncii italiene la Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, transmite Reuters.
Vestea proastă pentru politicienii supărați ai Germaniei este că au puține opțiuni pentru a-l opri pe ambițiosul Orcel, care pare să-și îndrepte privirea spre un acord transformator pentru sectorul bancar european, scrie News.ro.
"Din punct de vedere legal, nu putem face nimic. Dar evaluarea guvernului are în mod firesc greutate", a declarat marți pentru Reuters o sursă guvernamentală germană.
Cancelarul Olaf Scholz, care conduce social-democrații, a descris cea mai recentă mișcare a lui Orcel drept ”un atac neprietenos”, după ce UniCredit a anunțat luni că a folosit instrumente derivate pentru a crește pachetul de acțiuni la Commerzbank la 21%.
Friedrich Merz, liderul opoziției creștin-democrate, pe care mulți îl consideră următorul cancelar al Germaniei, a descris o potențială preluare ca ”un dezastru pentru piața bancară a Germaniei”, indicând precedentul HVB, banca bavareză mai mică cumpărată de UniCredit în 2005 și, de atunci, supusă reducerii considerabile de locuri de muncă.
Având în vedere alegerile care vor avea loc într-un an, politicienii germani se tem de potențialele pierderi de locuri de muncă în rândul celor 40.000 de angajați ai Commerzbank și de pierderea controlului asupra unei bănci care este un creditor cheie pentru ”Mittelstand”, întreprinderile mici și mijlocii ale țării.
TACTICI DE APĂRARE
Rezistența la o astfel de preluare ar putea lua în mod normal două forme - o încercare de a aduna baza de acționari împotriva UniCredit sau utilizarea măsurilor legale pentru a bloca sau a întârzia orice tranzacție.
Surse guvernamentale germane au remarcat că băncile sunt reglementate de Banca Centrală Europeană (BCE), în timp ce legile pentru protejarea infrastructurii critice nu se aplică cu ușurință pentru apărarea Commerzbank.
BCE cere de mult timp mai multe fuziuni transfrontaliere, ca o modalitate de a susține sectorul bancar din zona euro împotriva rivalilor globali.
CITEȘTE ȘI Sectorul șampaniei din Franța este presat să își protejeze reputația prejudiciată anul trecutBancherul central portughez Mario Centeno a declarat marți că acum este timpul să vedem ”rezultate” în acest sens.
Un investitor a îndemnat Germania să privească dincolo de interesul său național restrâns.
"Aceasta este întrebarea fundamentală pentru guvernul german: Cărui Dumnezeu vor sluji? Vor alege controlul socialist sau piața liberă?" a declarat Cole Smead, CEO al Smead Capital Management, care deține acțiuni UniCredit.
”Cu cât durează mai mult, cu atât mai multă presiune (există) asupra guvernului german. Răbdarea este numele jocului. Guvernul german va avea efectiv o miză mai mică decât Orcel”, odată ce obstacolele de reglementare vor fi eliminate, a adăugat el.
REUNIREA OPOZIȚIEI
Guvernul german are un anumit spațiu de manevră ca investitor-ancoră, a declarat Christoph Schalast, avocat în fuziuni și achiziții și profesor la Școala de Finanțe și Management din Frankfurt, menționând participația sa reziduală de 12%.
”Cu greu îmi pot imagina UniCredit efectuând o preluare ostilă împotriva voinței consiliului de administrație, a acționarilor și a angajaților Commerzbank. Consiliile de conducere și de supraveghere ale Commerzbank trebuie să-și facă temele în paralel: trebuie să prezinte o strategie la următoarea adunare generală anuală care va fi susținută de ceilalți investitori-ancoră. Această strategie trebuie să fie o opțiune mai interesantă din punct de vedere economic decât o preluare de către UniCredit.”, a spus Schalast.
Membrii consiliului de supraveghere al Commerzbank și-au exprimat marți o opoziție acerbă față de o preluare, criticându-l pe Orcel și spunând că sunt pregătiți pentru o luptă lungă.
Deocamdată, mingea se află în terenul BCE, care trebuie să evalueze o cerere din partea UniCredit de autorizare pentru a-și crește participația de la Commerzbank la puțin sub 30%, ceea ce declanșează o preluare obligatorie în conformitate cu legile corporațiilor germane.
”Desigur, guvernul german poate face presiuni asupra Italiei în mod informal pentru a împiedica/opri o tranzacție, dar, în caz contrar, are puțină putere să oprească Orcel”, a spus un bancher senior de fuziuni și achiziții, care nu face parte din tranzacție.
CITEȘTE ȘI Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescutCu toate acestea, nu există niciun semn în acest sens, ministrul italian de Externe Antonio Tajani lăudând luni UniCredit pentru îndrăzneala sa.
”UniCredit este o mare bancă italiană și face bine să acționeze în cadrul pieței interne”, a spus Tajani, care conduce partidul pro-business Forza Italia.