Ala Procopenco, mama a 3 copii ai omului de afaceri decedat Constantin Chelu a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o contestație privind derularea unei oferte de preluare obligatorii la producătorul de aparate eletrocasnice Electroargeș. Contestatarii afirmă că firma Firma Cardinal Main SRL aparținându-i președintelui CA Ștefan Constantin nu este în drept să inițieze operațiunea de piață, după ce o instanță a dispus anularea unei tranzacții bursiere care l-a adus pe acesta în poziția de acționar majoritar.
Oferta publică de preluare pentru care compania Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS) a depus documentație la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este contestată la instituție de un acționar din zona moștenitorilor omului de afaceri Constantin Chelu, care la un moment dat a deținut controlul societății. Firma Amattis SRL, aparținându-i basarabencei Ala Procopenco, mama a 3 din cei 10 fii ai lui Chelu menționează că Tribunalul Galați a anulat tranzacții frauduloase cu 16,00 milioane de acțiuni Electroargeș, reprezentând 22,93% din titlurile producătorului de electrocasnice, cea mai mare parte a deținerii societății Constantine Investment, astfel încât firma Cardinal Main SRL, din aceeași zonă de interese a președintelui Consiliului de Administrație Ștefan Constantin, nu este în drept să inițieze oferta de preluare.
Compania Bran Oil, care potrivit instanței, trebuie repusă în posesia acțiunilor, îi aparține lui Procopenco. Aceasta încearcă să prevină la ASF achiziția unui număr de acțiuni încă și mai mare de către Constantin cu care se afla în aceeași zonă de interese în urmă cu câțiva ani. „Am solicitat ASF, de asemenea, să identifice sursa fondurilor puse la dispoziție pentru derularea ofertei Electroargeș S.A. la intermediarul SSIF Vienna Investment Trust S.A., precum și respectarea de către aceasta a prevederilor specifice privind spălarea banilor”, spune Daniel Stoicescu, avocatul firmei contestare într-o comunicare remisă Profit.ro.
CITEȘTE ȘI VIDEO Bursele din Europa Centrală și de Est vor să mute împreunăEmitentul a notificase piața la sfârșitul lunii august că firma Cardinal Main SRL, care acționează concertat cu societățile Investment Constantin SRL și Bejamins United SRL, a depus la prin intermediul casei de brokeraj Vienna Investment Trust documentația aferentă operațiunii de piață.
Cu doar câteva săptămâni înainte, președintele boardului Constantin, a fost amendat de supraveghetorul pieței cu suma de 60.000 de lei pentru că nu a dat inițiat demersurile pentru a completa ordinea de zi a AGA la solicitarea unui acționar semnificativ.
Electroargeș a obținut în primul semestru venituri totale din exploatare de 121,48 milioane lei, în creștere cu 23,57%, față de cele de 98,31 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același răstimp, cheltuielile totale din exploatare au urcat cu 16,70%, la 114,15 milioane lei, de la 97,81 milioane lei.
În aceste condiții, profitul din exploatare s-a majorat de 14 ori și jumătate, la 7,33 milioane lei, de la aproimativ 506.000 de lei în primele 6 luni ale anului trecut. În același timp, însă, compania a realizat o pierdere financiară de 16,79 milioane lei, față de rezultatul din exloatare pozitiv, de 3,86 milioane lei de la S1 2019. Electroargeș explică pierderea financiară prin operațiile în bilanț operate urmare a declarării insolvenței firmei Mobila Rădăuți din portofoliu. Aceasta nu afectează, însă, disponibilitățile bănești ale Electroargeș, mai preciza emitentul. Firma insolventă, listată pe piața AeRO de la BVB cu simbolul MOBT avea ca acționar direct, cu o participație de 43,11% din titluri, firma Electroargeș.
Aceasta raportează o pierdere de 9,46 milioane lei, față de profitul brut de 4,36 milioane lei din primul semestru al anului trecut.
CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor raportează înjumătățirea profitului net la S1. Compania are semnate precontracte pentru vânzarea a încă 260 de apartamenteLa 30 iunie, activele totale ale companiei erau de 141,40 milioane lei, în creștere cu 5,27% față de cele de 134,32 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 20,77%, la 81,85 milioane de lei, de la 67,77 milioane de lei.
Electroargeș este listată la cota Bursei de Valori București și, la ultimul preț de închidere de 0,9350 lei/acțiune, impulsionat chiar de anunțul ofertei publice de preluare, capitalizarea de piață a companiei se situează la 65,23 milioane de lei (13,43 milioane euro).