Un acționar ajunge la o deținere de 5% din acțiunile Cemacon

Un acționar ajunge la o deținere de 5% din acțiunile Cemacon
scris 27 ian 2016

Kanata Invest Corporation, firmă aflată în proprietatea lui Daniel Almășan, a ajuns la o participație de 5% din titlurile Cemacon Zalău (CEON).

Achiziții realizate la acest început de an au mărit la 5,00% deținerea la producătorul de materiale de construcții a firmei Kanata Invest Corporation, care anterior acestor cumpărări realizate în piața secundară avea un număr de 5,29 milioane acțiuni, respectiv o deținere de 4,64%, potrivit unei informări remise de emitent Bursei de Valori București și publicată pe portalul operatorului de piață la ora 13.00.

Urmărește-ne și pe Google News

Kanata Invest Corporation, firmă aflată în proprietatea lui Daniel Almășan, stabilit în Canada, a mai achiziționat și un pachet de 5% din acțiunile producătorului de software pentru brokerii de asigurări Life is Hard (LIH), listat pe sistemul alternativ de tranzacționare al BVB AeRO.

Cemacon are, la cotația de ieri, de 0,304 lei/acțiune, o capitalizare bursieră de 34,65 milioane lei (7,64 milioane euro). Astfel, pachetul de 5,7 milioane acțiuni deținut de Kanata Invest Corporation este de 1,73 milioane lei (aproximativ 382.000 euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
cemacon
kanata invest
bvb
bursa
actionari