Statul îi vrea pe americanii de la Franklin Templeton la FP doar pentru un an la administrare

În secvență scurtă după ce Franklin Templeton, administrator unic al FP încă din anul 2010, și-a exprimat intenția pentru a primi un nou mandat de 4 ani, Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar, a depus o solicitare de modificare a ordinii de zi a AGA pentru ca americanii să nu primească decât pentru un an mandatul acționarilor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Statul îi vrea pe americanii de la Franklin Templeton la FP doar pentru un an la administrare

Sursa foto: Mikael Damkier | Dreamstime.com

Statul lansează un nou demers care ar fi de natură să prelungească stadiul de administrare provizorie în care Fondul Proprietatea (FP) se află deja de câțiva ani.

Ministerul Finanțelor, acționar al Fondului cu o participație de 11,57% din capitalul social, a depus o cerere de modificare a ordinii de zi a AGA din 26-27 februarie, astfel încât pe ordinea de zi să fie înscris un punct conform căruia Franklin Templeton International Services să fie desemnat cu un mandat pe o perioadă de doar un an.

Solicitarea de modificare a convocatorului vine imediat după ce, la sfârșitul lunii trecute, americanii, care din anul 2010 sunt administrator unic la FP, și-au exprimat intenția de a prelungi managementul lor cu un mandat de 4 ani.

ASML anunță concedieri, dar și comenzi record pe fondul cererii ridicate pentru cipuri AI. Acțiunile urcă puternic CITEȘTE ȘI ASML anunță concedieri, dar și comenzi record pe fondul cererii ridicate pentru cipuri AI. Acțiunile urcă puternic

Poziția statului vine să prelungească o perioadă de provizorat în care Franklin Templeton a fost la administrarea FP, în paralel cu o procedură de selecție care a dat un câștigător în parteneriatul dintre entitatea locală ROCA și un administrator luxemburghez, soluție respinsă de acționari la un vot de toamna trecută.

Acum, Franklin Templeton reclamă demersul statului ca aducând incertitudine. “Administratorul Fondului apreciază că solicitarea Ministerului Finanțelor este de natură să creeze o stare de incertitudine cu privire la administrarea viitoare a Fondului, începând cu 1 aprilie 2026, întrucât mandatul actual al Administratorului Fondului expiră la data de 31 martie 2026, iar orice continuare în baza contractului existent ar implica comisioane de administrare semnificativ mai ridicate (1% pe trimestru)”, spun cei de la Franklin Templeton în notificarea cu privire la primirea solicitării acționarului publicată pe portalul Bursei.

Franklin Templeton: 4 ani sau nimic

“În situația în care acest punct ar fi aprobat de acționarii Fondului, Administratorul Fondului își rezervă dreptul de a nu accepta mandatul, întrucât termenii și condițiile Contractului de administrare nu ar trebui să fie impuși de acționarii Fondului fără o notificare sau o consultare prealabilă. “

EXCLUSIV Graffiti Plus vine la bursă cu plasament privat închis prematur, în condiții de suprasubscriere. UPDATE Compania confirmă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Graffiti Plus vine la bursă cu plasament privat închis prematur, în condiții de suprasubscriere. UPDATE Compania confirmă

Cei de la Franklin Templeton spun că au inițiat mai multe demersuri pentru a se întâlni cu Ministerul Finanțelor, în cadrul consultărilor obișnuite cu acționarii Fondului, însă fără succes.

Administratorul Fondului anticipează o exercitare a dreptului de a refuza termenii mandatului, astfel cum sunt descriși în cererea Ministerului Finanțelor, iar, în consecință, aceasta hotărâre a actionarilor ar urma să nu își producă efectele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0959 -0.00020.00 %
1 USD4.2958 +0.0216+0.51 %
1 GBP5.8854 +0.0099+0.17 %
1 CHF5.5372 -0.0226-0.41 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite