SIF Moldova a notificat piața că a achiziționat 275,12 milioane acțiuni la prețul de 0,21 lei/acțiune în cadrul ofertei publice secundare derulată de FP în prima parte a acestei luni. Valoarea pachetului se ridică la 57,77 milioane lei.
Nu mai puțin de 7,55% din oferta publică de vânzare prin care Fondul Proprietatea (FP) a pus în vânzare 6,42% din titlurile OMV Petrom (SNP) a fost absorbită de SIF Moldova (SIF2). Emitentul cu sediul în Bacău a cumpărat 275,12 milioane acțiuni, la prețul investitorilor instituționali de 0,21 lei/acțiune, suma plătită fiind de 57,77 milioane lei (12,81 milioane euro), potrivit unei notificări publicate pe portalul Bursei de Valori București la finalul ședinței de tranzacționare de astăzi. Pachetul reprezintă nu mai puțin de 8,42% din cele 3,26 miliarde titluri puse în vânzare pe tranșa investitorilor instituționali, echivalentul a 681,87 milioane lei (151,14 milioane euro).
Achiziția SIF Moldova reprezintă nu mai puțin de 0,48% din titlurile celei mai mari companii petroliere românești. Oferta s-a încheiat săptămâna trecută, iar prețul la care a vândut Fondul Proprietatea și a cumpărat SIF Moldova este chiar cu 12,13% mai jos decât prețul de 0,239 lei/acțiune la care statul a făcut privatizarea în favoarea grupului petrolier austriac OMV în urmă cu 12 ani.
Titlurile OMV Petrom au închis ședința de tranzacționare de astăzi în scădere cu 2,17%, la prețul de 0,225 lei/acțiune, care încă este cu 7,14% peste prețul de achiziție al instituționalilor din oferta FP și care dă companiei o capitalizare bursieră de 12,74 miliarde lei (2,82 miliarde euro).