Și totuși se crede că va fi desființat. În industria fondurilor de investiții, cel mai probabil scenariu luat deja în calcul este că Pilonul 2 nu va mai fi obligatoriu din 2018

Și totuși se crede că va fi desființat. În industria fondurilor de investiții, cel mai probabil scenariu luat deja în calcul este că Pilonul 2 nu va mai fi obligatoriu din 2018

Sursa foto: Aleksandr Korotun / dreamstime.com

scris 21 sep 2017

Dragoș Neacșu, CEO la Erste Asset Management și fost președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri, spune că într-o probabilitate de peste 50% se va ajunge la “referendum”, în sensul că li se va cere contributorilor de la Pilonul 2 să aleagă între administratorii privați și bugetul de pensii al statului. Estimările sunt că 80-90% dintre cotizanți vor merge către Pilonul 1, așa cum s-a întâmplat și în Polonia.

Deși spune că “facem un mare pas înapoi” dacă Pilonul 2, al fondurilor de pensii administrate privat cu contribuții obligatorii, va fi desființat, Dragoș Neacșu, CEO la Erste Asset Management, nu își poate permite să fie altfel decât realist. Piața în industria de aministrare a activelor financiare nu îți dă voie să fi prins pe picior greșit. Ignorarea realității se transformă în pierderi.

Urmărește-ne și pe Google News

Scenariul de bază după care lucrează este că, în cele din urmă, obligativitatea contribuțiilor, în vigoare de aproape 9 ani, va fi ridicată. „Este o probabilitate ridicată să ajungem la acest referendum. Șansele sunt mai mari de 50%, chiar dacă nu putem ști cu cât”, a declarat Neacșu, răspunzând la o întrebare a Profit.ro. Cei aproximativ 7 milioane de contributori vor fi puși să opteze și este important să fie cât mai informați.

EXCLUSIV Raluca Țintoiu, CEO-ul care a primit cea mai dură amendă din istoria ASF, a dat în judecată instituția de supraveghere CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Raluca Țintoiu, CEO-ul care a primit cea mai dură amendă din istoria ASF, a dat în judecată instituția de supraveghere

Câți contributori va pierde Pilonul 2? Depinde cum va fi pusă întrebarea, însă dacă li se va cere opțiunea expresă pentru un fond administrat privat este probabil ca raportul să fie 80% cu 20% în favoarea bugetului de pensii al statului sau chiar 90% cu 10%, zice Neacșu, parte a comunității de antreprenori și profesioniști ai pieței Romanian Business Leaders, care astăzi a organizat un eveniment inclusiv pe tema fondurilor de pensii.

Procentajul indicat de Neacșu este apropiat de cel din Polonia, când sistemul de pensii privat a fost „naționalizat” în 2014. Atunci, numai 2,56 de milioane de muncitori din cei 16,7 milioane de lucrători care contribuiau inițial, respectiv 15,33%, au optat pentru un transfer către fondurile de pensii administrate privat.

O rată de redusă a opțiunilor ar fi favorizată de nivelul de conștientizare redus. „Nu cred că putem să vorbim despre 7 milioane de oameni informați în momentul de față. Cu siguranță că nu!”, spune Neacșu, care a fost și președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri.

Industria fondurilor de pensii reacționează la comentariile negative ale Asociației Brokerilor. „Au ales să paraziteze subiectul.” CITEȘTE ȘI Industria fondurilor de pensii reacționează la comentariile negative ale Asociației Brokerilor. „Au ales să paraziteze subiectul.”

În aceste condiții, contează foarte mult care va fi abordarea autorităților. Deocamdată, este o decizie politică legată de distribuirea resurselor la acest moment. Rezoluția nu trebuie să fie ideologică, ci să fie negociată în funcție de parametrii existenți, de business, cu discuții în termeni de civilitate, cu schimburi de informații spune Neacșu.

S-a întâmplat până acum așa ceva? Eugen Voicu de la fondurile Certinvest spune că nu. „Au fost discuții, dar a fost un dialog al surzilor”, sintetizează el ce s-a întâmplat până în momentul de față.

Ce trebuie să ia în calcul statul? Că nu poate decupla brusc un sistem de pensii care este cumpărător consistent de active financiare în piața de capital românească, spune Neacșu. Spre exemplu, în momentul de față, investitorii instituționali locali dețin 18% din stocul de datorie publică obligatară emis de Finanțele Publice, ceea ce a contribuit la traiectoria actualei curbe de randament a datoriei suverane a României.

Diminuarea contribuțiilor la fondurile de pensii este în măsură să afecteze cererea de titluri de stat. „Ar fi un pas înapoi. Ne întoarcem la dependența de bănci”, spune Neacșu. „Rezolvăm o criză de moment și dăm 10 ani înapoi.”

Dragnea: Guvernul va vedea dacă e oportun ca Pilonul II să fie opțional, în urma unei analize a Casei de Pensii CITEȘTE ȘI Dragnea: Guvernul va vedea dacă e oportun ca Pilonul II să fie opțional, în urma unei analize a Casei de Pensii

Va fi un impact direct de durată pe bursă? CEO-ul de la Erste AM nu afirmă că o desființare a Pilonului 2 va genera neapărat un trend descendent pe acțiuni, dar va crea etape de scăderi. „Volatilități vor fi induse în piață cu siguranță”, spune el, indicând episodul din iunie, când bursa a scăzut cu aproape 4% după declarațiile ministrului Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, despre fondurile de pensii administrate privat.

După sesiunea respectivă, în care principalii emitenți de la cota BVB au pierdut 4-6%, iar pe unele acțiuni a fost atinsă intraday și minima de scădere de 15%, un investitor experimentat declara că „a fost prăpăd”, iar un broker din Ardeal era uluit de viteza cu care a picat piața în numai 15 minute. „Măcel!”, exclama acesta.

Fondurile de pensii administrate privat au fost cei mai constanți cumpărători de acțiuni de la BVB din ultimii 8 ani, iar deținerile cumulate ale acestora depășesc echivalentul a 1,5 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragos neacsu
erste am
fonduri de pensii
romanian business leaders
certinvest