Rulajul pe acțiunile Băncii Transilvania, stimulat de știrile privind tranzacțiile în sectorul bancar românesc

Rulajul pe acțiunile Băncii Transilvania, stimulat de știrile privind tranzacțiile în sectorul bancar românesc
scris 27 iul 2017

Știrea achiziției Băncii Românești de către OTP Bank și speculațiile că Banca Transilvania ar putea prelua Bancpost au antrenat activitatea de tranzacționare la BVB pe segmentul bancar. Investitorii sunt încă nesiguri de încheierea ultimei tranzacții sau de impactul acesteia asupra titlurilor Băncii Transilvania.

Bursa românească a avut astăzi o ședință de ezitare, cu fluctuații minore pentru principalii indici. Astfel, indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 0,05%, până la nivelul de 8.319,57 puncte, iar indicele compozit BET Plus a pierdut 0,03%. Este o stagnare în ton cu piețele europene, evidențiată de închiderile principalilor indici: +0,06% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,12% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,06% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,76% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,40% pentru indicele WIG 20 de la Varșovia, +0,74% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,30% pentru indicele PX de la Praga.

Urmărește-ne și pe Google News

Rulajul pieței de acțiuni a fost de 30,33 milioane lei (6,64 milioane euro), în proporție covârșitoare în piața reglementată, astăzi schimburile speciale din piața deal fiind de numai 1,22 milioane lei, pe 2 emitenți.

Una dintre cele mai vechi case de brokeraj iese din piață. Cu închiderea fiecărui intermediar, dispar și potențiali noi investitori de retail, spune un broker CITEȘTE ȘI Una dintre cele mai vechi case de brokeraj iese din piață. Cu închiderea fiecărui intermediar, dispar și potențiali noi investitori de retail, spune un broker

Cel mai tranzacționat emitent a fost astăzi Banca Transilvania (TLV), cu transferuri însumând 8,90 milioane lei, interesul investitorilor fiind stimulat de știrile venite pe segmentul bancar în cursul acestei zile. De dimineața, OTP Bank a anunțat că a achiziționat Banca Românească de la grupul elen NBG, într-un deal total în valoare de 650 milioane euro, din care prețul de vânzare este de 100 milioane euro.

Este o știre cu impact inițial minor, fiind oarecum integrată de piață din informațiile care au transpirat din zonele apropiate tranzacției. Profit.ro semnala încă de la începutul acestei luni că OTP Bank depusese o ofertă cu aproximativ 40 de euro mai mare față de cea a Băncii Transilvania.

În a 2-a parte a ședinței de tranzacționare în piață și-a făcut loc vestea potrivit căreia OTP Bank nu ar avea în vedere altă achiziție până la finalizarea integrării Băncii Românești. Știrea Market Watch indică Banca Transilvania ca favorită pentru achiziția Bancpost. Investitorii nu au putut însă să cuantifice impactul acesteia, astfel încât titlurile Băncii Transilvania (TLV) au închis la prețul de 2,92 lei/acțiune, cu 0,51% sub cotația de ieri și cu 2,66% sub maximul istoric de 3,00 lei/acțiune consemnat la sfârșitul lunii mai și care dădea instituției de credit o capitalizare bursieră de 10,94 miliarde lei (2,39 miliarde euro).

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a urcat cu 0,28%, până la prețul de 14,12 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,29 milioane lei.

Engie respinge acuzațiile Fondului Proprietatea: \ CITEȘTE ȘI Engie respinge acuzațiile Fondului Proprietatea: "Încearcă să-și vândă deținerea". FP a mai acuzat în trecut și Engie, și E.ON de "sifonare" de bani

Al 2-lea rulaj al zilei, de 5,44 milioane lei, l-au avut titlurile Romgaz Mediaș (SNG) care s-au apreciat cu 0,18%, până la prețul de 28,50 lei/acțiune. Indicele energetic BET-NG a avut cel mai bun avans al zilei, de 0,42%, tras în sus de emitentul cu cea mai mare pondere în structura sa, OMV Petrom (SNP), care au crescut cu 1,11%, până la prețul de 0,3200 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,59 milioane lei. Tot pe segmentul energetic, titlurile Trangaz (TGN) au închis cu 0,26% peste referință, la prețul de 390,00 lei/acțiune, o zi în care pe acest emitent transferurile au fost de 3,20 milioane lei în piața reglementată cărora li se adaugă o tranzacție de tip deal în valoare de 776.000 de lei.

Pentru a 2-a ședință în această săptămână am consemnat rulaje excepționale pe titlurile MedLife (M). Acestea s-au ridicat la 4,18 milioane lei, a 3-a valoare tranzacționată din ultima jumătate de an. Cotația s-a corectat cu 1,08%, până la prețul de 36,50 lei/acțiune care încă dă furnizorului de servicii medicale o capitalizare de piață de 733,36 milioane lei (160,63 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
romgaz
medlife
bursa
bvb
omv petrom
otp bank
bancpost