România adoptă cu întârziere de un an noile reguli UE privind piețele de instrumente financiare

România adoptă cu întârziere de un an noile reguli UE privind piețele de instrumente financiare
scris 16 mai 2018

Pentru a nu risca să fie trimisă în judecată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Camera Deputaților, ca for decizional al Parlamentului în domeniu, a adoptat miercuri legislația necesară implementării noilor directive europene privind piețele de instrumente financiare. Guvernul a adoptat proiectul de lege la finele lunii martie, iar ministrul Finanțelor a solicitat Parlamentului să se grăbească cu adoptarea proiectului, care ar fi trebuit realizată cel mai târziu în urmă cu un an.  

La 25 ianuarie, Comisia Europeană a decis emiterea de avize motivate pentru România având ca obiect necomunicarea măsurilor naționale privind piețele instrumentelor financiare, respectiv implementarea a două directive: Directiva 2014/65/UE (cunoscută și ca MiFID II) și Directiva 2016/1034/UE. 

Urmărește-ne și pe Google News

Cu toate că termenul-limită inițial pentru transpunerea noilor reglementări a fost prelungit cu un an, de la 3 iulie 2016 la 3 iulie 2017, România și alte câteva state membre nu au transpus integral sau nu au transpus deloc normele respective în legislația lor națională.

FOTO Operatorul Bursei din Londra caută în București angajați inclusiv la metrou, pe magistrala Pipera-Berceni, intens folosită de corporatiști și studenți CITEȘTE ȘI FOTO Operatorul Bursei din Londra caută în București angajați inclusiv la metrou, pe magistrala Pipera-Berceni, intens folosită de corporatiști și studenți

Scopul noilor reglementări este de a contribui la realizarea unor piețe financiare mai transparente, mai competitive și mai integrate în UE, pentru a asigura existența unui volum mai mic de tranzacții în afara piețelor reglementate și o mai mare protecție a investitorilor și a consumatorilor și, în cele din urma, pentru a spori stabilitatea financiară. Sunt armonizate, totodată, regimul de reglementare din UE în ceea ce privește cerințele organizatorice aplicabile firmelor de investiții, piețele reglementate, piețele întreprinderilor mici și mijlocii și serviciile de raportare a datelor. De asemenea, sunt stabilite norme armonizate privind regulile de conduită în afaceri pentru serviciile de investiții, inclusiv în cazul stimulentelor, al cerințelor de dezvăluire a informațiilor și al normelor de guvernanță privind produsele.

Principalele modificări propuse de Guvern în proiectul de lege adoptat abia în martie anul acesta sunt mutarea tranzacțiilor OTC (over-the-counter) pe locurile de tranzacționare prin instituirea obligației de tranzacționare pe acestea pentru anumite instrumente financiare de natura acțiunilor șl derivatelor și înființarea unui nou loc de tranzacționare - sistemul organizat de tranzacțlonare (SOT) - pentru alte instrumente decât cele de capital; promovarea competiției în tranzacționare și în compensare prin solicitările adresate locurilor de tranzacționare și contrapărților centrale de a acorda acces nediscriminatoriu și transparent; extinderea gamei instrumentelor financiare pentru a include și certificate de emisie de gaze cu efect de seră și derivatele pe acestea; extinderea listei serviciilor și activităților de investiții cu administrarea de SOT.

Camera de Comerț Americană cere autorităților menținerea Pilonului II de pensii private: O eventuală stopare a contribuțiilor va avea efecte negative semnificative CITEȘTE ȘI Camera de Comerț Americană cere autorităților menținerea Pilonului II de pensii private: O eventuală stopare a contribuțiilor va avea efecte negative semnificative

De asemenea, proiectul de lege stabiiește autoritățile competente la nivel național în aplicarea prevederilor prezentei legi ca fiind Banca Națională a României pentru tranzacțiile efectuate cu instrumente ale pieței monetare și valutare și Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru restul tranzacțiilor.

În acest context, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a scris conducerii celor două camere ale Parlamentului solicitând adoptarea proiectului de lege în cel mai scurt timp, respectiv până la finele lunii iunie și al actualei sesiuni parlamentare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
instrumente
financiare
piata
romania
infringement
lege
parlament
ministru
teodorovici