Fabricantul de utilaje Comelf și-a majorat la S1 cu 40,57% câștigul pretaxare EBITDA, la 9,39 milioane lei, de la 6,68 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Comelf Bistrița (CMF) a obținut în primul semestru venituri totale totale de 93,53 milioane lei, în creștere cu 13,63% față de cele de 82,31 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile totale au urcat cu 9,68%, la 88,80 milioane lei, de la 80,96 milioane lei.
Acestea sunt condițiile în care profitul net s-a majorat cu 137,56%, la 4,68 milioane lei, de la cel de 1,97 milioane lei de la S1 2022. La T1, câștigul net era de 2,92 milioane lei.

La 30 iunie, activele totale ale Comelf erau de 164,50 milioane lei, cu 2,03% mai mici decât cele de 167,92 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale au fost reduse cu 3,92%, la 86,15 milioane lei, de la 89,67 milioane lei.
Comelf, companie controlată în proporție de 80,93% prin Uzinsider de Constantin Savu și Emanuel Babici, este listată la Bursa de Valori București, iar la ultimul preț de închidere al titlurilor sale, de 4,10 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 92,15 milioane lei (18,63 milioane euro).