Pe fondul unor venituri în ușoară scădere, compania Romcarbon, specializată în procesarea ambalajelor de plastic, a obținut un profit net cu puțin peste 1 milion de lei. În acest an, pe bilanțul societății este așteptată o intrare de cash echivalentă cu 7 milioane de euro, după o vânzarea a unui activ imobiliar din Iași.
Romcarbon Buzău (ROCE) a realizat în primul trimestru vânzări nete în valoare de 48,15 milioane lei, în scădere cu 2,45% față de cele de 49,36 milioane lei din perioada similară din 2017. În același interval de raportare, veniturile din investiții au urcat cu 1,10%, la 1,84 milioane lei, de la 1,82 milioane lei. Cheltuielile cu materiile prime au coborât cu 4,33%, la 34,49 milioane lei, de la 36,05 milioane lei, iar cheltuielile cu beneficiile angajaților s-au majorat cu 33,33%, la 9,00 milioane lei, de la 6,75 milioane lei. În Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de bilanț, directorul general Radu Andrei declara că pentru societate este tot mai greu să încadreze muncitori. “Nu găsim pretendenți”, spunea acesta. “Toți vor să plece afară.”
Profitul net a urcat cu 11,76%, la 1,14 milioane lei, de la 1,02 milioane lei în primele 3 luni din 2017. O ameliorare a bilanțurilor ar urma să survină după încasarea sumei de 7 milioane de euro de la grupul industrial Flux din Iași pentru un teren pe care Romcarbon îl deținea în cel mai important oraș din Moldova. Întrebat de acționari care sunt șansele de materializare a acestei tranzacții pentru care există precontract, Andrei a răspuns încrezător. „99%. Trebuie să se întâmple anul acesta.”
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Într-o primă fază cash-ul va fi păstrat pe bilanțuri, spune directorul financiar Viorica Zăinescu. Compania are o abordare conservatoare și nu vrea să aibă probleme de lichidități care să-i întârzie planurile de dezvoltare. „Trebuie să avem grijă totodată ca bunul mers al activității să nu fie afectat”, zice Andrei. „Piața este din ce în ce mai dificilă”, avertizează acesta.
Activele totale ale Romcarbon erau, la data de 31 marie, de 271,76 milioane lei, cu 0,77% mai mari decât cele de 269,69 milioane lei, prinse în contabilitate la sfârșitul anului 2017. Din acestea 22,80 milioane lei le reprezentau stocurile. În aceeași perioadă, datoriile totale – în cea mai mare parte credite contractate de la BRD Groupe Societe Generale și UniCredit Bank – au avansat cu 0,68%, la 137,50 milioane lei, de la 136,28 milioane lei.
Romcarbon, companie care era controlată prin intermediul unor companii nerezidente de către omul de afaceri taiwanez Hung Ching Ling, decedat înainte de Paști, este listată la Bursa de Valori București și la prețul de închidere al ședinței de tranzacționare de ieri de 0,1965 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 51,90 milioane de lei (11,20 milioane euro).