Într-o zi în care piețele financiare americane au fost închise pentru o zi de sărbătoare națională, fluxurile de capital au fost mai restrânse la nivel mondial și bursele au fost într-o relativă derivă.
Este cazul și la BVB, unde indicele compozit BET-XT a avansat cu 0,18% și indicele reprezentativ a câștigat un modest 0,11% pentru o închidere la nivelul de 34.450,85 de puncte, udne încă se află în zona mediei mobile exponențiale de 55 de zile (EMA55), așa cum se vede pe graficul atașat.
Incapacitatea de desprindere față de nivelurile referinței de vineri vine și în contextul unor ordine mai reduse. Rulajul de 52,54 milioane lei (10,00 milioane euro) este la jumătate față de reperele de peste 100 milioane lei ale sesiunilor bune de creștere din acest an.
În ceea ce arată ca o ezitare la întoarcerea din vacanța de vară, sau o prelungire a acesteia, cea mai lichidă acțiune, cea a Băncii Transilvania (TLV), a adunat schimburi de doar 8,49 milioane lei, într-o ședință în care cotația a urcat cu 0,89%, până la prețul de 36,30 lei/acțiune.
Pe a 2-a activitate a zilei, de 7,14 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au corectat cu 0,82%, până la prețul de 1,2100 lei/acțiune. Tot pe sectorul energetic al cărui indice BET-NG a pierdut 0,33%, titlurile Hidroelectrica (H2O) s-au apreciat cu 0,11%, dinamică similară cu cea a indicelui BET, până la prețul de 185,00 lei/acțiune, în contextul unor transferuri de 6,81 milioane lei.
Reperul unor tranzații de 3 milioane lei a mai fost depășit de titlurile Infinity Capital Investment (INFINITY), care au coborât cu 0,78%, până la prețul de 5,0800 lei/acțiune, și de cele ale Romgaz (SNG), care au crescut cu 0,46%, până la prețul de 17,66 lei/acțiune, în timp ce pragul unor volume de 2 milioane lei a fost trecut de titlurile Cris-Tim Family Holding (CFH), care s-au apreciat cu 0,52%, până la prețul de 58,30 lei/acțiune, și de cele ale Premier Energy (PE), care au suferit un recul de 2,30%, până la prețul de 59,60 lei/acțiune.

















