Investitorii încep să afle ce înseamnă sistem alternativ de tranzacționare. Raportările nu vin și nimeni nu răspunde pentru asta

Investitorii încep să afle ce înseamnă sistem alternativ de tranzacționare. Raportările nu vin și nimeni nu răspunde pentru asta
scris 13 apr 2016

Un acționar al Transcom București nu reușește să afle cine este noul acționar majoritar. Pe portalul Bursei apare raportarea de vânzare a peste 50% din titluri a fostului deținător al pachetului de control, dar la o lună după tranzacție nu se știe cine este cumpărătorul. Demersurile acționarului minoritar pentru a afla acest lucru au rămas fără răspuns la Depozitarul Central, Bursă și ASF.

Investitorii de pe piața AeRO rămân la bunăvoința emitentului, după desființarea pieței Rasdaq și trecerea lor pe sistemul alternativ de tranzacționare a Bursei de Valori București. Este realitatea pe care o află descumpăniți, în condițiile în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are atribuții limitate pe această piață, iar operatorul de piață BVB poate cel mult să mustre emitenții sau să îi excludă de pe piață, ceea ce ar fi încă și mai mult în dezavantajul investitorilor de portofoliu.

Un acționar al companiei Transcom București (TRVM), trecută de pe piața Rasdaq pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO, a aflat cu aproape o lună în urmă că acționarul majoritar Petre Pârcălăboiu a înstrăinat pachetul de control la companie. Omul de afaceri a vândut în data de 18 martie întregul pachet deținut de 2,54 milioane de acțiuni Transcom, reprezentând 57,82% din capitalul social, la prețul de 1,88 lei/acțiune, încasând astfel 4,78 milioane lei, conform raportării către Bursă a intermediarului său Ieba Trust.

În săptămânile ulterioare nu a apărut, însă, vreo raportare cu privire la cine este cumpărătorul și, respectiv, cine este noul acționar majoritar. Demersurile investitorului care a contactat Profit.ro au rămas fără rezultat. La Depozitarul Central i s-a răspuns că nu au atribuții să comunice către investitori, la Bursa de Valori București i s-a spus că ei doar preiau rapoartele și comunicatele pentru publicare, dar nu fac verificări pentru tot ce ar trebui comunicat, iar de la supraveghetorul pieței nu a primit nici un răspuns la sesizările oficiale.

Urmărește-ne și pe Google News
2015 - anul lichidării pieței Rasdaq CITEȘTE ȘI 2015 - anul lichidării pieței Rasdaq

Acționarul minoritar  al Transcom a sunat chiar și la brokerul Ieba Trust care a afirmat că obligația de raportare pentru intermediarul cotraparte nu există întrucât cumpărătorul nu era persoană inițiată. Investitorul este contrariat de răspuns întrucât noul acționar a devenit majoritar.

Interlocutorul nostru a declarat că a mai pus la vânzare între timp acțiuni Transcom pentru că nu știe cu cine este acționar în companie și ce surprize poate avea. În piață nu mai există așteptări, pentru că înainte de desființarea pieței Rasdaq o astfel de tranzacție nu numai că ar fi trebuit raportată, dar atrăgea și obligația efectuării de către noul acționar majoritar a unei oferte publice de preluare.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
transcom
bursa
asf
depozitarul central
ieba trust