Catapultat de aprecieri importante le acțiunilor bancare, indicele reprezentativ BET este cu doar 0,2% sub maximul din ianuarie 2022.
După creșterea furibundă către maximele istorice, indicele DAX40 din Germajnia s-a corectat abrupt, cu peste un procent. Bursa românească nu a reacționat la această repliere, sesiunea fiind „verde”, așa cum a fost arătată de tabloul indicilor, care nu surprinde o indecizie din piață în care în top 10 tranzacționare 5 simboluri au consemnat aprecieri și alte 5 titluri au avut închideri sub nivelurile de derefrință ale sesiunii precedente.
Dinamica pozitivă a fost influențată decisiv de saltul de 3,79%, până la prețul de 21,38 lei/acțiune, a titlurilor Băncii Transilvania (TLV), care au cumulat schimburi însumând 11,19 milioane lei. Cealaltă acțiuune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a urcat, de asemenea, cu 1,90%, până la prețul de 14,98 lei/acțiune, pe transferuri de 3,06 milioane lei.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom va plăti pentru acest an o contribuție de solidaritate inferioară celei pe anul trecutSunt mișcări care au ajutat ca indicele reprezenantiv BET să câștige 1,11%, până la nivelul de 13.373,91 de puncte, unde este cu doar 2,25% sub maximul consemnat în ianuarie 2022, înainte de șocul invaziei Ucrainei de către Federația Rusă.
În nota pozitivă a ședinței, titlurile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 1,02%, până la prețul de 0,54550 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 5,34 milioane lei, influențând indicele energetic BET-NG ce a avansat cu 0,56%.
La același capitol al producătorilor de energie, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 17,82 milioane lei, titlurile Hidroelectrica (H2O) s-au retras cu 0,27%, până la prețul de 111,90 lei/acțiune, cu doar un pas de cotare sub maximul de 112,00 lei/acțiune al coridorului ofertei publide de listare închisă luna trecută.
CITEȘTE ȘI Bindea, ROCA Industry: Lipsa acută de muncitori este doar un mit; există angajați bine pregătiți, dar trebuie să știi cum să-i păstrezi. ROCA Industry va face, probabil în toamnă, trecerea pe piața principală a burseiVânzătorul Fondul Proprietatea (FP) a pierdut 0,10% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 1,9160 lei/acțiune o sesiune în care au întrunit cea de-a 3-a activitate, în echivalent 7,87 milioane lei. La finalul orarului de tranzacționare, emitentul a publicat convocatorul modificat pentru AGA din 18 august care include și propunerea Ministerului Finanțelor Publice pentru distribuția unui dividend brut de 1,7225 lei/acțiune, care ar însemna retunarea integrală către acționari a cash-ului de 9,28 miliarde lei obținut din înstrăinarea pachetului de 19,94% din titlurile Hidroelectrica. Propunerea inițială, aflată pe ordinea de zi, prevede o acordare a unui dividend de 1,4942 lei/acțiune, respectiv suma de 8,04 miliarde lei.
CITEȘTE ȘI „Ca o sticlă de șampanie care s-a deschis.” Oferta de la Hidroelectrica a descătușat energiile pe bursă și a adus miliarde de lei pe piața de capitalProtagoniste săptămâna trecută ale unei operațiuni de vânzare accelerată, titlurile Transport Trade Services (TTS) au adunat și acum în piața reglementată un rulaj relevant, de 3,31 milioane lei. Cotația s-a corectat cu 2,93%, până la prețul de 18,25 lei/acțiune care conferă liderului transportului fluvial de la Dunărea de Jos o capitalizare bursieră de 1,09 miliarde lei (221,33 milioane euro).
Într-o sesiune cu o valoare de tranzacționare totală de 61,45 milioane lei a pieței de acțiuni, ereperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de 4 emitenți, cu închideri divergente: -0,11%, până la prețul de 45,00 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), -2,61%, până la prețul de 0,8960 lei/acțiune, pentru titlurile Aquila Part Prod Com (AQ), +0,31%, până la prețul de 19,26 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M) și +1,72%, până la prețul de 41,40 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG).