În așteptarea dezlănțuirii „iadului de pe burse”, miliardarul american Paul Singer vinde la Fondul Proprietatea

În așteptarea dezlănțuirii „iadului de pe burse”, miliardarul american Paul Singer vinde la Fondul Proprietatea

Sursa foto: Arenacreative / dreamstime.com

scris 24 iul 2017

De la începutul verii, fondurile Elliott ale magnatului Paul Singer au vândut peste 100 de milioane de acțiuni Fondul Proprietatea, reprezentând 1% din capitalul social al FP, pentru care a încasat 94,14 milioane lei (23,51 milioane dolari). Cel care în piețele internaționale și-a câștigat reputația de „vultur” a „descărcat” în acest an acțiuni ale Fondului de peste 500 milioane lei (120 milioane dolari).

A spus că acțiunile nu pot levita la prețuri ridicate la nesfârșit și strânge cash pentru a cumpăra ieftin de pe burse după ce piețele se vor fi prăbușit. Miliardarul american Paul Singer este la vânzare și la Bursa de Valori București, unde era cel mai important investitor de portofoliu, cu un plasament care, pe vârf, avea peste 21% din acțiunile Fondului Proprietatea (FP), deținute prin vehiculele investiționale Manchester Securities și Beresford Energy.

Urmărește-ne și pe Google News

„Descărcările” care au început încă din februarie, nu se opresc nici la jumătatea anului. De la jumătatea verii, conform raportărilor către bursă compilate de Profit.ro, Manchester Securities a vândut 107,35 milioane de acțiuni pentru care a încasat 94,14 milioane lei (23,51 milioane dolari). Este echivalentul a 1,06% din totalul acțiunilor Fondului Proprietatea.

Miliardarul american Jim Rogers: vine cea mai mare criză economică. Vor fi țări în faliment, bănci, spitale și universități închise CITEȘTE ȘI Miliardarul american Jim Rogers: vine cea mai mare criză economică. Vor fi țări în faliment, bănci, spitale și universități închise

Ultima tranzacție raportată vineri indică înstrăinarea unui pachet de 6,72 milioane acțiuni, contra sumei de 5,86 milioane lei, în timp ce cel mai important transfer al acestei luni a fost efectuat la Londra pe 14 iulie, când grupul „vulturesc” Elliott Management a vândut 1 milion de certificate de depozit (GDR) având activ suport 50 milioane de acțiuni FP și pentru care a primit 10,75 milioane dolari (42,99 milioane lei).

Vânzări de peste jumătate de miliard de lei

Sunt marcări de profit și de 100%, unele și în zonele maximelor istorice, pentru un investitor care a avut curajul de a intra pe acțiunile Fondului încă dintr-o perioadă incipientă a notorietății lui, înainte de a fi clar care îi va fi parcursul pe bursă. Cea mai mare parte a acestor vânzări sunt chiar către Fond care derulează un program de răscumpărări. Astfel, în oferta publică de răscumpărare procesată pe data de 21 martie, Manchester Securities a vândut la București și Londra 221,42 milioane acțiuni FP și pentru care a încasat 201,32 milioane lei (47,64 milioane dolari).

Conform datelor agregate de Profit.ro, vânzările totale ale grupului Elliott se situează la 570 milioane acțiuni FP, valoarea acestor pachete ridicându-se la peste 500 milioane lei (120 milioane dolari).

Singer și-a câștigat reputația de „vultur” în piețele financiare internaționale pentru cum știe să câștige din achiziții și revânzări pe piața creditului deteriorat. Magnatul american și-a exprimat în mai multe rânduri neîncrederea față de politicile ultra-relaxate ale băncilor centrale și consideră că acestea distorsionează mecanismul descoperirii prețului din piețele internaționale.

Este o strategie care nu are cum să aibă un deznodământ fericit, mai consideră Singer, care are neîncredere și în instituțiile financiare, reclamând opacitatea bilanțurilor băncilor.

Profit.ro a relatat recent că cel mai mare investitor de pe piețele de bonduri reduce masiv riscul, Bursa de la New York a ajuns la niveluri extreme la care nu a mai fost de la vârfurile pre-criză din anii 1929 și 2000, iar un fost oficial american atenționa că mai sunt doar 70 de zile până la debutul crizei financiare, vorbind de "calmul dinaintea unei furtuni gigantice".

viewscnt
Afla mai multe despre
paul singer
elliott management
fondul proprietatea
bursa
bvb
criza